Grupurile de crimă organizată din România, implicate în trafic de droguri, de ființe umane și fraude bancare, au început să se extindă și să acționeze în noi teritorii, potrivit unui raport al Europol, care analizează tendințele și pericolele aduse de grupurile de crimă organizată din Europa. Grupurile de crimă organizată din România sunt implicate în traficul de droguri, de ființe umane și în fraude bancare, infracțiuni pe care le săvârșesc și în alte state membre UE.
Potrivit raportului OCTA 2008 (Organised Crime Threat Assessment), aderarea la Uniunea Europeană a sporit mobilitatea în interiorul Uniunii a infractorilor români, potențându-le impactul în alte state membre. În Italia, de exemplu, creșterea puterii grupurilor de infractori români este similară cu cea a grupurilor de crimă organizată albaneze, câștigând teren rapid.
Portul Constanța de la Marea Neagră este un centru internațional major, cu o intensă activitate economică, dificil de controlat, situație de care ar putea profita grupurile de crimă organizată din România.
Când Bulgaria și România se vor alătura curentului politic și economic principal al UE este posibil ca acestea să se schimbe din țări-sursă în țări de destinație pentru imigranții ilegal, ceea ce ar atrage după sine noi amenințări.
Granițe insuficient securizate
Infractorii ar putea profita, pentru a face contrabandă, de faptul că granițele naționale nu sunt suficient securizate în regiunea de sud-est a Europei, precum și de existența căilor maritime ieftine care leagă Marea Neagră de Mediterană, putându-se ajunge pe Dunăre până în centrul Europei de Vest. În acest context, grupurile de crimă organizată din România ar putea beneficia, în principal, de poziția geografică favorabilă, ceea ce va contribui la transformarea României într-o destinație pentru contrabanda din Europa de Est și Asia.
În plus, regiunea Mării Negre este o poartă de acces pentru fluxul de imigranți ilegal veniți din Asia și din Orientul Mijlociu. În ceea ce privește România, portul Constanța reprezintă o vulnerabilitate și va fi cel mai probabil exploatat de grupurile de crimă organizată pentru livrarea bunurilor cu destinația România și alte state membre.
Raportul OCTA 2008 analizează tendințele generale ale grupurilor de crimă organizată. Astfel, una dintre observațiile specialiștilor Europol este că multe grupuri infracționale gestionează și afaceri legale, folosindu-le atât pentru a-și susține activitățile ilegale și pentru a spăla banii, dar și pentru a deveni antreprenori de succes.
„Scopul suprem pentru mulți infractori de top este să fie considerați oameni de afaceri de succes. Aceste persoane lasă infracțiunile violente și agresive pe seama unor grupuri mai puțin structurate și primitive”, a explicat directorul Europol, Max-Peter Ratzel.
Noi tendințe
În general, principalele grupuri de crimă organizată sunt transnaționale, multietnice și se implică în diverse activități ilegale, pentru că tocmai amploarea activității lor le dă posibilitatea să își optimizeze profiturile și să elimine grupurile infracționale locale, mai mici. Potrivit raportului, acestea din urmă vor fi obligate să recurgă la alte activități ilegale sau să își limiteze puterea.
O altă tendință a grupurilor de crimă organizată mai complexe este să considere că e mai profitabil să obțină bani de la cetățeni, în loc să îi jefuiască. Astfel, le oferă produse interzise sau care se găsesc rar și sunt mai scumpe pe piața legală.