Grigoraș: A fost cel mai bun meci al nostru din acest an



Antrenorul Petre Grigoraș a declarat că Oțelul Galați a făcut, duminică, cel mai bun meci din acest an, în victoria cu Glorița Bistrița, scor 2-0, în etapa a XXV-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„A fost cel mai bun meci al nostru din această a doua parte a sezonului în fața unei echipe extrem de grele, o echipă foarte greu de bătut. Cred că rezultatul final nu a stat prea mult sub semnul întrebării. Îmi felicit echipa, pentru că veneam după o perioadă grea și după un joc foarte slab făcut la Mioveni. Este importantă victoria pentru moralul echipei”, a spus Grigoraș.
Directorul general Marius Stan consideră că Oțelul a obținut o victorie meritată în fața unui adversar „ațos”. „Îmi felicit jucătorii pentru că au evoluat inteligent, au avut răbdare și au știut să desfacă apărarea Gloriei. Cu încă trei puncte, cred că vom fi salvați de la retrogradare”, a completat Stan.
Fundașul Cristian Sârghi, revenit după o accidentare, dar înlocuit în minutul 31, ar putea rata tot restul sezonului, după o recidivă.
Oțelul Galați a învins Gloria Bistrița, cu scorul de 2-0, duminică, în etapa a XXV-a a Ligii I.