Greu de demisionat

Niciodată un partid aflat la guvernare nu a avut mai puțină putere. Niciodată PSD nu și-a extras puterea înscriindu-se în limitele legii. În vremea lui Iliescu, în perioada lui Năstase, a fost un partid puternic pentru că ori nu a ținut seama de legi ori și-a creat propriile legi. Puterea sa oficială s-a clădit pe abuz și corupție. S-a folosit de toate resursele la nivel național și local. Și-a subordonat economic posibilii adversari. Liderii PSD, cu sau fără firme, au adunat averi considerabile cu care au întreținut partidul. Acele vremuri par să fi trecut.
Astăzi Victor Ponta a abdicat de la șefia PSD. Ce resort a pus în mișcare gestul premierului de a coborî, fie și vremelnic, din fruntea PSD? Abdicarea lui Victor Ponta este un gest inexplicabil, dată fiind filosofia politică românească înrădăcinată în glia arsă de soare a practicii. Motivul oficial e daravela aceea cu justiția, despre care însuși Traian Băsescu spunea c-ar fi cam cusută cu ață albă. De ochii cui a demisionat Victor Ponta? Susținătorii săi au spus, de la începutul scandalului, că șeful social-democraților e nevinovat, deci este o victima. Pe ei nu avea cu ce să-i convingă. Susținătorii liberalilor îl consideră vinovat, oricare ar fi argumentele prim-ministrului și-l vor plecat de la Guvern, nu din fruntea PSD. În concepția președintelui Iohannis actualul Guvern este doar pe jumătate legitim. Din punct de vedere politic, sunt suficiente aceste motive pentru a-i cere demisia lui Victor Ponta? Nu prea. Este greu de demisionat de la șefia guvernului.
Din această cauza s-a mers și pe o altă cale, cea penală. În această direcție orice speculație este inutilă. Nu se cunosc toate datele din dosarele lui Victor Ponta și nu se știe cât de departe vrea să meargă Casă de Producție DNA cu filmul său science-fiction.
Pe de altă parte, răceala dintre Palatul Cotroceni și Palatul Victoria este întreținută și amplificată tot cu probleme aparent banale, care, oricum, nu țin de adevăratul interes național al României. Căci “interesul național” așa cum îl percepe președintele surogatului de UNPR, generalul izmenar Oprea, nu se pliază, oricât s-ar da el de serios, de ce vrea țara. Oprea se bate cu cărămidă-n piept că nu și-a trădat partenerii de guvernare niciodată și tot repetă că susține guvernul până-n pânzele albe. Cât o fi de adevărat, rămâne de văzut.
Însă ceea ce surprinde la mult așteptata altfel de politică este faptul din ce în ce mai clar că Herr Iohannis este un Traian Băsescu ceva mai molcom. Dar apele liniștite sunt adânci! Oare de ce domnia sa a ales între popor și DNA? Păcat, mare păcat. Cu asemenea practici s-a grăbit când a anunțat că-și dorește două mandate de președinte al României!