Misiune pirotehniști

Grenadă găsită în apropierea unei case de vacanță din Sucevița

O grenadă de război a fost găsită, în urmă cu două zile, pe drumul comunal Poiana Mărului, din comuna Sucevița, în apropierea unei case de vacanță.
La fața locului a fost solicitată să intervină echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Până la sosirea pirotehniștilor, zona a fost asigurată de polițiștii din comună.
„La sosirea echipajului s-a găsit muniție neexplodată, din Al II-lea Război Mondial, ce prezenta un real pericol pentru populație”, a declarat căpitanul Dan Baltaru, din cadrul ISU Suceava. Specialiștii de la Situații de Urgență au stabilit că e vorba de o grenadă de mână defensivă, care a fost ridicată și va fi distrusă în condiții de maximă siguranță.

Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Copilul găsit ștrangulat în casă era un elev bun, integrat în colectiv, dar care ar fi putut cădea în capcana unei provocări mortale

Polițiștii au vrut să evacueze un bătrân din calea unui incendiu care se extindea, dar l-au găsit mort în casă