Grecia interzice fumatul în locurile publice de la 1 iulie



Grecia, țara din Europa care deține recordul privind numărul de fumători, va interzice fumatul începând de la 1 iulie în locurile publice, a anunțat joi ministrul grec al Sănătății, Dimitris Avramopoulos, relatează AFP.
Această măsură antitabac este cea de a treia tentativă de acest fel din acest deceniu, după cele din 2002 și 2003, dar care au rămas, în general, fără efect.
„În Grecia, noi avem obiceiul să spunem că legile sunt votate, dar nu aplicate”, a declarat ministrul Sănătății într-o conferință, citând exemplul spitalelor, unde „interdicția nu este respectată”.
„Cu toții vom da socoteală. Este începutul unui efort pentru schimbarea mentalităților într-un domeniu al sănătății publice care este cel mai important din țară”, a subliniat ministrul, în opinia căruia „societatea este mai pregătită ca niciodată să accepte acest lucru”.
Circa 42 la sută dintre greci sunt fumători și aproximativ 20.000 de decese sunt cauzate anual de tutun, potrivit datelor Comisiei Europene. Grecia este urmată de Bulgaria (39 de procente) și de Lituania (37 la sută).
Potrivit unei legi adoptate anul trecut, restaurantele și barurile cu o suprafață mai mare de 70 de metri pătrați trebuie să amenajeze spații închise pentru fumători.
Localurile de talie inferioară trebuie să aleagă între a accepta fumătorii sau a nu-i mai primi deloc, contravenienții expunându-se la amenzi care merg până la 500 de euro.