Gospodărie distrusă de flăcări, de la un scurtcircuit



O gospodărie din comuna Vama a fost distrusă de flăcări, duminică după-amiază, în urma unui scurtcircuit la instalația electrică.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul pompierilor din Câmpulung Moldovenesc, în urmă cu două zile, în jurul orei 14:40.
În momentul în care au ajuns la fața locului, flăcările cuprinseseră grajdul, magazia de materiale și acoperișul casei de locuit, existând pericolul de propagare la o locuință învecinată.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în urma incendiului, grajdul, o magazie de lemne, precum și o parte din acoperișul casei de locuit au fost mistuite de flăcări.
De asemenea, în urma incendiului pereții și tavanul locuinței s-au degradat.
Pagubele au fost estimate la 20.000 de lei, iar valoarea bunurilor salvate din calea flăcărilor (casa și o gospodărie învecinată) la 300.000 de lei.