La Fălticeni

Gospodărie distrusă de flăcări, de la un scurtcircuit

O casă din municipiul Fălticeni a fost distrusă în mare parte de flăcări, în urma unui incendiu izbucnit de la un scurtcircuit produs din cauza unui conductor electric defect.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, luni, în jurul orei 16:00, la fața locului fiind trimiși pompierii din Fălticeni.
La fața locului, ardea violent acoperișul casei de locuit, construită din lemn, cu pericol de propagare la vecinătăți.
„În urma incendiului, au ars aproximativ 66 de metri pătrați din acoperișul casei, o magazie din lemn pe o suprafață de aproximativ 18 metri pătrați, bunuri electrocasnice și textile aflate în interiorul locuinței și doi metri cubi de cherestea”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.
Tot luni s-au înregistrat alte două incendii, la o casă din Siret și la una din Vicovu de Sus, ambele având aceeași cauză: coșul de fum deteriorat sau necurățat corespunzător.
Din fericire, pompierii au reușit să lichideze incendiile înainte de a se extinde, limitând astfel valoarea pagubelor.

Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere