Guvernul german a decis să amâne cu doi ani, din 2009 până în 2011, accesul imigranților din estul Europei pe piața muncii, scrie cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), citat de AFP.
„Prelungirea a fost decisă”, a declarat Karl-Josef Laumann, unul dintre liderii Uniunii Creștin-Democrate (CDU) și ministru al Muncii în landul Rhenania de Nord-Westphalia (vest), citat de cotidian.
Potrivit lui, cancelarul german Angela Merkel nu ar fi acceptat o dată anterioară lui 2011.
Ministrul Muncii, social democratul Olaf Scholz, s-a declarat în februarie în favoarea prelungirii restricțiilor impuse de Germania muncitorilor din estul Europei. El lansase un apel la prudență, având în vedere faptul că Germania are deja peste trei milioane de șomeri.
Germania a obținut, în 2005, permisiunea de a restricționa accesul muncitorilor din țări din estul Europei pe piața muncii până în 2009.