Geoană: Summit-ul NATO ar putea fi pretext de îngrădire permanentă a unor libertăți cetățenești



Liderul PSD Mircea Geoană și-a exprimat, miercuri, teama că pretextul summit-ului NATO ar putea fi folosit pentru îngrădirea permanentă a libertăților cetățenești în România, în condițiile în care punerea la dispoziția SRI a serverelor companiilor de telecomunicații nu a fost o măsură temporară.
„PSD evaluează deciziile luate în CSAT cu privire la punerea la dispoziție a serverelor companiilor de telecomunicații mobile din România. Avem semnale serioase că această măsură nu a foast doar o măsură temporară pe perioada summit-ului NATO. Se pare că acest lucru continuă și după ce domnii Bush și Putin au părăsit Capitala României”, a declarat Geoană într-o conferință de presă.
Mai mult, liderul social-democrat a declarat că, în această perioadă, Guvernul a promovat o lege, care se află în dezbaterea Senatului și prin care se propune păstrarea pentru un an, în mod obligatoriu, a datelor, inclusiv confidențiale, care se află pe serverele companiilor de telecomunicații mobile din România.
Geoană a făcut un apel, în acest sens, la presă și la ONG-urile care apără drepturile omului, să ajute PSD în aflarea adevărului în această speță. „Îmi este teamă că pretextul summit-ului ar putea să fie folosit pentru îngrădirea în mod permanent a libertăților cetățenești în România. Fac un apel la presă să ne ajute să aflăm adevărul despre aceste lucru”, a spus Geoană.
În 27 martie, ANRCTI a emis o decizie privind completarea Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații nr.1333/2003 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea rețelelor și a serviciilor de comunicații electronice. Decizia a fost emisă în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării din data de 25 martie 2008 privind completarea, în regim de urgență, a condițiilor tehnice de interceptare legală a comunicațiilor stabilite prin regimul de autorizare generală pentru furnizarea rețelelor și a serviciilor de comunicații electronice.
Conform deciziei, „furnizorul de rețele sau de servicii de comunicații electronice va pune la dispoziția autorității naționale în materia interceptării comunicațiilor, desemnată potrivit reglementărilor legale în vigoare, serverele de management al interceptării și consolele de administrare și operare pe care le deține în vederea asigurării funcției de interceptare legală a comunicațiilor”.
În plus, nivelul de alertă teroristă este în continuare „moderat”, conform site-ului SRI.
CSAT a aprobat, în 25 martie, ridicarea nivelului de alertă teroristă de la „precaut” la „moderat”, adică de la culoarea albastră la culoarea galbenă, în contextul măsurilor de securitate luate pentru organizarea summit-ului NATO din 2 – 4 aprilie.
Nivelul „moderat” de alertă teroristă, simbolizat prin culoarea galbenă, înseamnă că există risc general de producere a unor atentate teroriste și se estimează că un atentat este posibil.
Administrația prezidențială și SRI nu au făcut nicio precizare privind hotărârea CSAT care a stat la baza deciziei ANRCTI sau referitoare la menținerea nivelului de alertă teroristă la „moderat”.