Președintele PSD, Mircea Geoană, a apreciat, duminică, la Piatra Neamț, că în prezent România are cea mai proastă imagine externă „de la orfelinatele lui Ceaușescu care au speriat întreaga lume”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Geoană a arătat, într-o conferință de presă, că Regiunea de Nord Est a României este una dintre cele mai sărace din Europa, iar oamenii din această zonă beneficiază doar de 22% din puterea de cumpărare a locuitorilor altor state din comunitate.
„Românilor din Italia nu le este bine deloc, la fel și celor din Spania, iar acești oameni au plecat din cauza sărăciei. Acum nu mai au bani să trimită și acasă, iar Guvernul este blazat în fața acestor probleme care necesită o rezolvare clară și rapidă. Am ajuns în situația în care primarul Romei, care este de extremă dreapta, neofascist să-și clădească campania pe spatele românilor din acest oraș, folosindu-i ca și cal de bătaie pentru alegeri”, a spus președintele PSD.
El a arătat că, dacă unele aspecte se pot repara, cele legate de reputație „nu se rezolvă așa de ușor”.
„Acum, România are cea mai proastă imagine de la orfelinatele lui Ceaușescu care au speriat întreaga lume. De patru ani de zile, avem parte doar de scandal, ceartă și prăduială, prăduială, prăduială”, a mai declarat liderul social democrat.