Afirmație

Geoană: ”Nu voi accepta niciodată să fiu un simplu element de decor, decizia privind CSAT e definitivă”



Mircea Geoană a reafirmat că în CSAT nu a existat nici o discuție cu privire la calendarul de retragere a trupelor românești din Irak. Foto: MEDIAFAX
Mircea Geoană a reafirmat că în CSAT nu a existat nici o discuție cu privire la calendarul de retragere a trupelor românești din Irak. Foto: MEDIAFAX

Președintele PSD Mircea Geoană, a declarat, ieri, în replică la afirmațiile șeful statului, că președintele Traian Băsescu a furnizat încă o dată toate argumentele pentru a demonstra că a folosit în mod deliberat retragerea din Irak și vizita în Afganistan în interes pur electoral.
El a reafirmat că în CSAT nu a existat nici o discuție cu privire la calendarul de retragere a trupelor românești din Irak.
Geoană a subliniat că decizia sa de retragere din CSAT este una definitivă.
Președintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri, că salută declarația de intenție a lui Mircea Geoană de retragere din CSAT, dar o consideră în totală contradicție cu insistența cu care acesta a susținut introducerea în protocolul alianței a prevederii prin care șeful Senatului devine membru CSAT.
„Salut anunțul lui Mircea Geoană că dorește să se retragă din CSAT. Salut declarația, legalitatea din punct de vedere constituțional și legal nu o apreciez eu. Pe fond, salut declarația de intenție a lui Mircea Geoană. Declarația de intenție este în totală contradicție cu insistența lui de a impune în Protocolul coaliției includerea sa în structura CSAT”, a declarat Băsescu.
Președintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a anunțat, duminică, în ziua euroalegerilor, că se retrage din CSAT, el invocând faptul că nu admite folosirea imaginii pozitive a Armatei în scop electoral și partizan de către președintele Băsescu, făcând referire la „acțiunile electorale” ale șefului statului din ultimele zile.
Președintele Traian Băsescu a făcut, săptămâna trecută, vizite militarilor români dislocați în teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan.
CSAT a aprobat, în ianuarie 2009, Memorandumul de Înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Irak, iar Guvernul a emis Ordonanța de Urgență nr. 2, din 5 februarie 2009, care a ratificat memorandumul dintre cele doua state. Ordonanța a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 179 din 12 mai 2009, iar Legea a fost promulgată prin decretul nr. 804 al președintelui, din data de 12 mai 2009. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial al României (nr.335) în data de 20 mai 2009.



Recomandări

Băsescu, replică pentru Kelemen Hunor care l-a acuzat că a cerșit de două ori voturile maghiarilor și secuilor: Pe Năstase și Geoană i-am bătut de i-am snopit în ungurime, fără UDMR

Flutur declară că se prezintă ”fără emoții” la Comisia de anchetă parlamentară privind alegerile prezidențiale din 2009

Gheorghe Flutur: "Eu sunt convins că sută la sută s-a respectat legislația în ceea ce privește desfășurarea alegerilor. Acest lucru îl voi spune și la comisia parlamentară”
Gheorghe Flutur: "Eu sunt convins că sută la sută s-a respectat legislația în ceea ce privește desfășurarea alegerilor. Acest lucru îl voi spune și la comisia parlamentară”

Dacian Cioloș: Lucrez la o echipă solidă. Voi prezenta lista miniștrilor la sfârșitul săptămânii / Ce spun Băsescu și Geoană după întâlnirea cu premierul desemnat

Mircea Geoană, audiat ca martor în dosarul „Mită la PSD”. Cristi Burci, citat cu mandat de aducere

Dușa: În 2013 a început alocarea într-un mod mai susținut a fondurilor spre bugetul MApN