Geoană, la Sâmbra Oilor: Formula magică pe care am găsit-o la dvs. e ceea ce ne va scoate din criză



Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Sâmbra Oilor, de la Huta Certeze, că „formula magică” pe care a găsit-o la localnici, respectiv că „prin tradiție, credință și speranța ca prin muncă te poți realiza în țara ta”, e ceea ce îi va scoate pe români din criză. Geoană și-a început discursul cu „Christos a înviat!” și a amintit cum s-a desfășurat sărbătoarea anul trecut, subliniind că pentru el participarea la acest eveniment este o tradiție, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Eu vin de mulți ani la Sâmbra Oilor și la mine este deja o tradiție. Eu vin în fiecare an, așa că coincidența este din sensul celălalt.(coincidența că el și Traian Băsescu se află în același timp, în același loc – n.r.)”, a precizat Geoană.
Liderul PSD a spus că va merge acolo an de an, întrucât este cel mai frumos loc din România din punctul de vedere al tradiției românești.
„Este o tradiție ce a supraviețuit istoriei. Vremurile nu sunt ușoare, dar cred că formula magică pe care am găsit-o la dumneavoastră – tradiție, credință și speranța că prin muncă te poți realiza în țara ta – e ceea ce ne va scoate din criză”, a menționat el.
Geoană a spus că Traian Băsescu, atunci când i-a dat clopul oșenesc pe scenă, i-a predat într-un fel ștafeta și el i-a dat clopul lui Ioan Mircea Pașcu (candidat la europarlamentare -n. r.) pentru a-i reprezenta bine în Parlamentul European.
Liderul PSD i-a îndemnat pe cei prezenți să „se lupte să aducă banii europeni acasă”, spunând că nu este normal ca roșiile și brânza să fie aduse din import, făcând referire la îndemnul lui Băsescu de a mânca brânză cu roșii.
„Mesajul meu este un mesaj de încredere, națiunea noastră are un moment greu, dar îl vom depăși împreună”, a încheiat Mircea Geoană.
Liderul PSD, Mircea Geoană, și miniștrii Educației, Ecaterina Andronescu, și Mediului, Nicolae Nemirschi, participă, duminică, la Huta Certeze, la Sâmbra Oilor, o serbare câmpenească la care iau parte și Traian Băsescu și soția sa, Maria Băsescu.
Peste șase sute de artiști, membri în 16 ansambluri folclorice din județul Satu Mare, vor evolua, duminică, în cadrul manifestărilor dedicate tradiționalei serbări câmpenești Sâmbra Oilor, de la Huta Certeze, județul Satu Mare, la care participă aproximativ 10.000 de persoane.
Sâmbra Oilor se desfășoară anual la Huta Certeze (în zona Țării Oașului), în prima duminică din luna mai, și reprezintă cea mai mare serbare câmpenească, legată de ocupația tradițională a păstoritului, simbolizând venirea primăverii și ieșirea oilor la păscut.
Tradiționala serbare câmpenească a avut loc pentru prima oară în cadru organizat în urmă cu 52 de ani, aflându-se acum la a 42-a ediție.
La manifestări participă, de obicei, zeci de mii de oameni din județul Satu Mare, dar și din județele învecinate, iar pe scena amplasată în aer liber, pe un deal de la Huta Certeze, la hotarul dintre Țara Oașului și Maramureș, evoluează artiști și ansambluri folclorice din zona Oașului.