Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Craiova, că investiția Ford „va schimba starea economiei românești”, decizia producătorului american de a păstra angajamentele asumate reprezentând un semnal bun, care poate duce la relansarea economiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Geoană a spus că preluarea Fabricii de Automobile de către compania Ford reprezintă „cea mai importantă investiție în economia românească din ultimii ani”. „Este o investiție care, în momentul în care va deveni operațională sută la sută, va angaja peste 7.000 de locuri de muncă”, a spus Geoană.
Potrivit sursei citate, autoritățile locale, alături de conducerea Ford România, ar trebui să aducă o „viziune integrată” asupra nevoilor pe care investiția de la Craiova le presupune.
„Eu cred că această investiție va schimba nu doar starea economiei românești. Sunt convins că în următorii ani, exporturile românești, autoturismele, vor reprezenta în estimarea mea circa 20 la sută din exporturile României. Această investiție va schimba și viața Craiovei și viața acestei zone”, a declarat Geoană.
Președintele PSD susține că menținerea planurilor inițiale, asumate de Ford, arată că România este atractivă pentru investitori, chiar și în momente de criză economică.
„Sunt fericit că această criză economică mondială, inclusiv turbulențele pe care Ford și marile companii americane le-au avut de suportat, faptul că au decis să rămână în România și să păstreze intact proiectul inițial, este o notă bună și de seriozitate pentru partenerii de la Ford. Este o dovadă că România rămâne atractivă chiar și în condiții de criză. Este un semnal bun care poate va pregăti și relansarea economică în România”, a declarat Mircea Geoană.
Directorul Ford România, Dionisio Campos, a declarat, vineri, că prima mașină care va fi produsă în fabrica de la Craiova va ieși pe poarta uzinei la începutul lunii septembrie, președintele Senatului, Mircea Geoană, precizând că este vorba de 8 septembrie.
Grupul american Ford a devenit acționar majoritar la Automobile Craiova în septembrie 2007, când a achiziționat 72,4% din capitalul firmei de la statul român, pentru 57 de milioane de euro.
Automobile Craiova era unicul acționar al companiei Daewoo Automobile România, în prezent Ford România, care operează uzina de la Craiova. Constructorul american de automobile a realizat în ianuarie o majorare de capital de 250 milioane euro la Ford România, iar în urma acestei operațiuni participația Automobile Craiova s-a redus la 2,43%.
Automobile Craiova are un capital de 39,7 milioane lei, divizat în 18,9 milioane de acțiuni cu o valoare nominală de 2,1 lei.