Mircea Geoană a declarat, joi, că membrii CExN au decis ca președintele PSD să candideze la președinția României, că a primit propunerea cu „extrem de multă plăcere”, că este convins că va câștiga cu sprijin din partea românilor și de la Dumnezeu.
El a spus că CExN a decis convocarea unui Consiliu Național care să organizeze un Congres, menționând că s-a luat hotărârea ca la Congres să fie recomandată desemnarea președintelui PSD pentru candidatura, din partea partidului, la funcția supremă în stat.
„Am decis convocarea unui Consiliu Național care să aibă ca scop pregătirea unui Congres pentru desemnarea candidatului PSD la președinția României. Îmi face extrem de multă plăcere și sunt onorat de faptul că există astăzi, prin votul Comitetului Executiv Național, recomandarea ca președintele partidului să candideze pentru această funcție importantă la conducerea României”, a declarat Geoană după ședința Comitetului Executiv Național (CExN).
El a arătat că votul CExN a fost dat în unanimitate în favoarea recomandării ca Mircea Geoană să fie desemnat candidat la alegerile prezidențiale.
„Urmează să stabilim un Consiliu Național în care să putem să avansăm Congresului această propunere pentru îndeplinirea formalităților statutare”, a precizat Geoană, care a arătat că va recomanda Biroului Permanent Național (BPN) convocarea Consiliului Național înainte de începerea campaniei pentru europarlamentare, urmând ca la nivelul Consiliului Național să se stabilească data Congresului extraordinar pentru desemnarea candidatului.
Întrebat dacă lista candidaturilor la prezidențiale rămâne deschisă, Geoană a precizat: „Din punct de vedere teoretic, da. Dar cred că decizia de astăzi, unanimitatea cu care Comitetul Executiv s-a pronunțat, clarifică lucrurile la PSD”.
„Mă pregătesc să candidez și sunt convins că, cu șanse bune, cu muncă multă și cu puțin noroc de la Dumnezeu și de la români, voi fi viitorul președinte al României”, a menționat Geoană.
El a menționat, întrebat dacă s-a renunțat la ideea unui Congres la care să fie votată conducerea partidului, că evenimentul va avea rolul de a desemna candidatul la președinție.