Geamuri și uși furate din pereții a două case în construcție



În ultimul timp s-au înmulțit cazurile de case în construcție lăsate de hoți fără geamurile și ușile montate în pereți, ultimele două cazuri înregistrându-se la Ipotești și Mitocu Dragomiernei.
Vineri, un bărbat de 59 ani, din comuna Ipotești, a sesizat faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute au sustras de la locuința fiului său mai multe ferestre și uși tip termopan.
Polițiștii au stabilit că locuința părții vătămate se află într-o zonă relativ izolată, la aproximativ 500 metri de satul Ipotești spre Bosanci, nu este prevăzută cu gard împrejmuitor și nu este conectată la rețeaua electrică.
S-a constatat sustragerea a 3 geamuri tip termopan de diferite dimensiuni din pereții imobilului și a 2 uși tip termopan de la parterul clădirii.
Valoarea aproximativă a prejudiciului este de aproximativ 6.000 euro.
A doua zi, o tânără de 28 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, a sesizat prin 112 faptul că persoane necunoscute i-au sustras două geamuri tip termopan de la casa aflată în construcție pe raza comunei Mitocu Dragomirnei.
La fața locului s-a constatat că imobilul reclamantei este nelocuit și este situat într-o zonă izolată. În noaptea de vineri spre sâmbătă persoane necunoscute au sustras de la imobilul respectiv două geamuri tip termopan de pe un perete de la parter.
Valoarea prejudiciului a fost estimat de către partea vătămată la suma de 1.000 lei .
Cercetările în cele două cazuri sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.



Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție