Vatra Moldoviței

Gaterul și pensiunea primarului, luate cu asalt de o armată de autorități de control

Virgil Saghin: „Eu zic că ceea ce au găsit ei sunt lucruri minore”
Virgil Saghin: „Eu zic că ceea ce au găsit ei sunt lucruri minore”

O adevărată mobilizare generală a autorităților de control a avut loc acum trei zile, vizate fiind afacerile primarului din comuna Vatra Moldoviței, Virgil Saghin. Edilul, ales primar în 2008, pe listele PD-L, s-a trezit luat la întrebări din toate părțile, polițiști, comisari ai Gărzii Financiare, silvicultori, inspectori de muncă și comisari de mediu descinzând la gaterul, respectiv la pensiunea familiei acestuia.
După cum informează Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, miercuri, pe 6 aprilie, polițiștii de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice și cei ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu specialiștii Inspectoratului de Regim Silvic și Vânătoare, Direcției Silvice, comisari ai Gărzii Financiare, lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai Gărzii de Mediu au efectuat o verificare la o societate comercială din comuna Vatra Moldoviței. Scopul controlului, precizează poliția, a fost prevenirea prelucrării și circulației ilegale a materialului lemnos, cât și verificarea respectării altor prevederi legate de evaziune fiscală, muncă la negru ori legislația de mediu.
Controlul a avut o țintă cât se poate de precisă. Gaterul și pensiunea-restaurant din comună, ambele afaceri ale familiei primarului din Vatra Moldoviței. Echipele de control au descins simultan la ambele societăți, luând la puricat toate documentele, dar și depozitele.
Nereguli în actele gaterului și rachiu fără acte
După câteva ore de control, administratorul firmelor, soția primarului Virgil Saghin, a fost înștiințat că va încasa două amenzi, în cuantum total de 30.000 de lei.
Prima amendă, de 10.000 de lei, a fost aplicată pentru că registrul de evidență a intrărilor / ieșirilor de materiale lemnoase nu era completat la zi. A doua sancțiune contravențională, de 20.000 de lei, a fost dată de comisarii Gărzii Financiare, după ce a fost identificată cantitatea de 479 de litri de băuturi alcoolice (rachiu de casă și palincă) pentru care nu existau documente de proveniență. Ca măsură suplimentară, echipele de control au mai decis ca activitatea de comercializare a produselor alcoolice să fie suspendată pentru o lună de zile. Totodată, întreaga cantitate de alcool fără acte a fost confiscată, rachiul ridicat fiind evaluat la o valoare de 10.000 de lei.
Amenda, mai mare decât încasările pensiunii
„Controlul a venit chiar în timp ce la pensiune se efectua o filmare a postului de televiziune Național TV. Era o coloană de mașini de se întrebau oamenii din sat dacă au venit să mă aresteze… Eu zic că ceea ce au găsit ei sunt lucruri minore. La gater au aplicat amendă de 10.000 de lei doar pentru că nu s-au completat patru foi în registru, atâta tot, nu e vorba de nici un metru cub de lemn lipsă. Apoi, alcoolul găsit era depozitat de o cunoștință la mine. Amenda de 20.000 de lei pe care au aplicat-o pentru această cantitate de alcool fără acte reprezintă mai mult decât toate încasările la pensiune pe acest an, asta e realitatea”, a relatat primarul Virgil Saghin.
O amendă plătită, alta contestată
Primarul a evitat să răspundă la întrebarea dacă acest control este „cu dedicație”. Cert este că echipele de control au venit în comună „chitite” doar pe afacerile familiei sale, iar de aici se pot naște foarte multe semne de întrebare.
Virgil Saghin a arătat că afacerea cu gaterul este deschisă din anul 2000, iar pensiunea, realizată prin SAPARD, a fost inaugurată în 2006, deci înainte de a deveni primar, în 2008.
După ce a fost ales ca primar, afacerile familiei au fost preluate, cel puțin în acte, de soția sa.
Administratorul societății a decis să plătească doar amenda de 10.000 de lei (a achitat 2.500 de lei, în termenul legal de 48 de ore de la întocmirea procesului verbal), în timp ce pe cealaltă o va contesta în instanță.

Recomandări

Sume mari în dolari și euro, confiscate din spațiul de odihnă al șoferilor unui autocar verificat în Vama Siret

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Trei ani cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, pedeapsa agreată de un primar cu procurorii DNA Suceava

Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată
Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, și-a pierdut oficial mandatul după ce a fost condamnat la închisoare cu executare

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române