Conținut video (11800 articole)

Aproape 200 de romi au vrut să-l linșeze pe șoferul unui tir care a omorât un pieton. Spiritele au fost ținute sub control de mascații poliției.

Fanatism în numele religiei. 18 părinți refuză să-și înscrie copiii la școală din cauza învățătorului care vrea să „mântuiască satul”

Părinții cer reprezentanților IȘJ să-l schimbe pe Teofil Creangă, acuzându-l pe acesta că terorizează copiii

Pompierii s-au chinuit cinci zile să stingă un incendiu de pădure extins pe 40 de hectare

Peste cinci sute de pompieri au acționat pentru a ține sub control incendiul și a-l lichida, din punct de vedere al complexității intervenția fiind una dintre cele mai grele din ultimii ani

O familie care venea să petreacă Paștele la Probota, implicată într-un tragic accident, cu un mort și trei răniți

Zeci de studenți ai Facultății de Inginerie Alimentară s-au întrecut în crearea de produse alimentare inovative

Studenții au propus creații alimentare ce s-au dovedit a fi adevărate răsfățuri pentru papilele gustative