Afaceri & artă

Galeria de Artă CEB

Galeria de Artă CEB
Galeria de Artă CEB

Cu prilejul inaugurării Centrului Economic Bucovina (CEB), eveniment care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, a fost organizată, la primul etaj al pavilionului central, o expoziție de artă plastică reunind lucrări semnate de pictorul și sculptorul Mircea Dăneasă și de un grup de graficieni satirici, în frunte cu Mihai Pânzaru – PIM, membri ai Clubului Umoriștilor Bucovineni (CUB). Chiar dacă premierul Călin Popescu Tăriceanu, care a participat la deschiderea oficială a CEB, o investiție cu o valoare de 5 milioane de euro (care circumscrie un centru expozițional, un parc industrial și un incubator de afaceri), nu a mai vizitat salonul de la etaj în care s-a configurat expoziția (interesul fiindu-i captat de ouăle încondeiate și „potcovite” de humoreanca Letiția Orșivschi), pentru artiștii plastici suceveni și pentru publicul iubitor de frumos este esențial faptul că de-acum înainte există încă un spațiu de expunere, luminos și încăpător. La propunerea lui Mircea Dăneasă, Dan Burgheaua, administratorul unic al SC Centrul Economic Bucovina SA (societate care administrează uriașa investiție în beneficiul Consiliului Județean Suceava), a consimțit ca perimetrul respectiv să capete această destinație, de galerie de artă, urmând să fie amenajat corespunzător pentru organizarea manifestărilor expoziționale (simeză, panouri de expunere, suporți pentru lucrări tridimensionale). Breslei artistice sucevene nu-i rămâne decât să-și programeze expozițiile pentru a ocupa în permanență și acest perimetru, conferindu-i astfel o identitate și o utilitate specifică și incluzându-l în circuitul spațiilor, convenționale și neconvenționale, care găzduiesc manifestări artistice. O acțiune deja programată de Mircea Dăneasă va avea loc la data de 28 noiembrie, când la Galeria de Artă CEB va fi organizată o expoziție cu prilejul sărbătoririi „Zilei Bucovinei”.

Recomandări

„Moda la Porțile Levantului” a ajuns la Suceava. O incursiune spectaculoasă în eleganța și rafinamentul boierilor și jupânițelor de odinioară

Caricaturiști din 56 de țări au trimis lucrări pentru Expoziția Internațională de Grafică Satirică Bucovina

Au început înscrierile pentru Atelierele de artă pentru copii „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare”

„Roata de Foc”, expoziție dedicată figurii emblematice a Sfântului Ilie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava