Furnizorii de energie și gaze, obligați să informeze populația despre prețuri



Furnizorii de energie electrică și gaze vor fi obligați să informeze consumatorii casnici prin internet, mass-media, în scris sau telefonic despre prețuri și tarife, drepturile acestora, legislația în domeniu și deschiderea pieței, potrivit unei metodologii elaborate de ANRE.
Informarea consumatorilor trebuie realizată prin mai multe moduri, și anume pe pagina proprie de Internet a furnizorului, prin afișarea la sediul principal și cele secundare, publicarea în mijloacele scrise de informare în masă naționale și/sau locale, colaborarea cu asociațiile/federațiile consumatorilor, transmiterea către către aceștia direct și indirect de materiale informativ-educative și prin răspunsuri, în scris și telefonic la întrebările populației, potrivit documentului Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Informare de cel puțin două ori pe an
Conform sursei citate, furnizorii vor informa consumatorii despre drepturile și obligațiile acestora, inclusiv cuantumul penalităților, prețurile și tarifele practicate, modalitatea de facturare, conținutul facturii și mijloacele de plată, principalele clauze ale contractului de furnizare, procedura, etapele, documentele necesare și tarifele pentru accesul/racordarea la sistem/rețea, deschiderea pieței interne și procedura, etapele și documentele necesare procesului de schimbare a furnizorului și despre principalele acte normative care reglementează domeniul energiei electrice și gazelor naturale, relevante pentru consumatori.
Elaborarea și distribuirea de materiale informative-educative către consumatorii casnici este obligatorie cel puțin de două ori pe an.
„Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au obligația de a colabora, cel puțin de două ori într-un an calendaristic, cu mijloacele scrise de informare în masă, naționale și/sau locale, după caz, pentru informarea consumatorilor”, se arată în metodologa elaborată de ANRE.
Firmele care au mai puțin de 100.000 de consumatori sunt obligați să îi informeze pe aceștia prin mass-media locală, iar cei care au peste 100.000 de clienți prin mass-media națională.
Furnizorii vor transmite ANRE copii după contractele încheiate cu publicațiile prin intermediul cărora s-a efectuat informarea consumatorilor, precum și copii ale materialelor informative publicate.
Totodată, furnizorii care au peste 100.000 de clienți casnici sunt obligați să încheie cel puțin o convenție de colaborare cu o asociație/federație a consumatorilor sau pentru protecția consumatorilor, recunoscută ca fiind de utilitate publică, pe întreaga perioadă în care furnizează energie sau gaze clienților respectivi.
Rapoartele referitoare la informare vor fi transmise ANRE pentru monitorizare, ulterior fiind făcute publice.
Documentele transmise ANRE trebuie să conțină modalitățile alease pentru desfășurarea acțiunilor de informare și educare a consumatorilor, numărul acțiunilor întreprinse, numărul total al apelurilor primite la numărul telefonic gratuit, primele cinci teme întâlnite în apelurile telefonice ale consumatorilor, primite la numărul gratuit, și o succintă sinteză a modului de rezolvare a acestora, numărul de vizitatori ai punctului/punctelor de informare-documentare de la sediul principal, numărul vizitatorilor site-ului, precum și suma cheltuită pentru realizarea acțiunilor de informare și educare a consumatorilor.
La finele anului trecut, existau circa opt milioane de consumatori casnici de energie electrică și 2,5 milioane de consumatori de gaze naturale. În prezent există pe piața de energie electrică 131 de furnizori, iar pe piața gazelor naturale există 43 de firme, potrivit celor mai recente raportări ANRE.