Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cere Ministerului Educației să verifice modul în care s-au formulat subiectele de la examenul de definitivat din acest an, dar și baremul de corectare, după ce mai mulți profesori au sesizat o neconcordanță în cazul unui subiect la psihopedagogie, informează Mediafax.Reprezentanții FSLI au arătat că subiectul de psihopedagogie de anul acesta a constat în abordarea unei teme din cele optsprezece prevăzute în programă, însă în cadrul baremului de corectare a apărut o ambiguitate, întrucât candidații ar fi trebuit să dezbată și alte teme.