Fotbalistul Costin Gheorghe, de la Gaz Metan Mediaș, audiat ca martor la DNA

Fotbalistul Costin Gheorghe, de la Gaz Metan Mediaș, a venit la DNA, miercuri, fiind citat ca martor într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupție din lumea fotbalului. Potrivit unor surse din justiție, Costin Gheorghe a fost chemat de procurori să dea declarații într-un dosar nou deschis care ar viza meciuri aranjate, informează Mediafax.Costin Gheorghe a declarat, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că a fost citat să se prezinte în calitate de martor într-un dosar, fără a preciza despre ce cauză este vorba.La DNA a fost citat să se prezinte miercuri și fotbalistul Alexandru Muntean, tot de la Gaz Metan Mediaș, au precizat sursele citate.Federația Română de Fotbal a deschis o investigație după ce jucătorii de la FC Brașov au fost premiați de conducerea clubului pentru remiza înregistrată în 27 mai, în meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-0. Ulterior, Federația Română de Fotbal a sesizat Comisia de Disciplină în acest caz.

Recomandări

Deputatul PSD Gheorghe Șoldan anunță că cinci localități din zona Fălticeni au semnat contractele pentru rețele de gaz metan

Deputatul PSD Gheorghe Șoldan a fost prezent alături de primarii care au semnat contractele pentru rețelele de gaz metan

Gheorghe Flutur: Extinderea rețelelor de gaz în 59 de localități este unul dintre pariurile noastre pentru dezvoltarea județului

Gheorghe Flutur a precizat că peste 50% din populația județului va fi racordată la rețelele de gaz