Politică

Fostul șef al Jandarmeriei Suceava, Eugen Șalar, pe lista candidaților PNL la Consiliul Județean Suceava

Listele de candidați PNL la Consiliul Local Suceava și la Consiliul Județean au fost definitivate și aprobate, ieri, în forul de conducere al partidului și urmează a fi depuse luni, 18 aprilie a.c., la Biroul Electoral Județean.
Lista pentru Consiliul Județean Suceava este deschisă de președintele Organizației Județene Suceava a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, care va fi și candidatul partidului pentru președinția CJ. Pe următoarele 19 locuri sunt Viorel Seredenciuc, Constantin Cadariu, Vasile Ilie, fostul primar de Fălticeni Vasile Tofan, fostul primar de Vatra Dornei Ioan Moraru, fostul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Eugen Șalar, Octavian Ilisoi, Ion Bădeliță, Radu Dominte, Radu Pentiuc, Sorina Barbu, Niculai Barbă, Marin Gheorghe Niță, Marius Juravle, Cătălina Culipei, Dorel Guliciuc, Rodica Andriescu, Gavril Ursescu și Gabriel Hârja.
La Consiliul Local Suceava, pe locul întâi pe lista PNL este primarul în funcție, Ion Lungu, de asemenea și candidat PNL la Primăria Suceava. El este urmat de Ovidiu Doroftei, Lucian Harșovschi, Cristian Irimie, Angela Zarojanu, Mihai Flutur, Adrian Arămescu, Cristi Crețu, Daniel Prorociuc, Daniel Ungurian, Bogdan Bicsi, Corneliu Vornicu, Liviu Cîrlan, Gheorghe Onofrei Răileanu, Liviana Enea, Vasilică Băițan, Costel Tătăranu, Vasile Monacu, Aurel Jescu, Constantin Ionesi, Cătălina Vartic, Ion Ciobîcă și Diana Bucătaru.

Recomandări

Conflictul Primăria Suceava – Consiliul Județean, în faza revendicărilor imobiliare, cu Palatul Administrativ în centrul disputei

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului