Fostul sanatoriu din Solca, distrus de un incendiu



Fostul sanatoriu din Solca, distrus de un incendiu
Fostul sanatoriu din Solca, distrus de un incendiu

Militarii Gărzii de intervenție Solca și ai Detașamentului de pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore, au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la clădirea dezafectată a fostului sanatoriu din orașul Solca.Incendiul, care a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, a fost observat și anunțat cu întârziere, la ora 2:46.La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu violență la etaj și la nivelul acoperișului sanatoriului, existând pericolul de propagare la clădirile învecinate.Au ars astereala acoperișului pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, planșeele construite din lemn și stuf dintre parter, etaj și podul clădirii, și alte elemente de lemn din componența construcției (elemente de compartimentare, tâmplărie, pardoseală etc.).La ora 13.00, pompierii militari lucrau pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea elementelor de construcție care prezentau risc de prăbușire.„Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor va fi stabilită după finalizarea operațiunilor de lichidare a incendiului”, se precizează în comunicatul pompierilor.



Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa