Decernare

Fostul ministrul al educației, Andrei Marga, Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare”

Decernare: Fostul ministrul al educației, Andrei Marga, Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare”

Fostul ministru al educației din perioada 1997-2000, Andrei Marga a primit luni titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Ceremonia de acordare a distincției a avut loc la Auditorium „Joseph Schmidt”, în prezența conducerii universității din Suceava, precum și a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, dar și a unui alt fost ministru al educației, suceveanul Cristian Adomniței. Distincția a fost acordată la propunerea Facultății de Istorie-Geografie din cadrul universității sucevene. „Onorăm o personalitate proeminentă a vieții academice contemporane și a culturii românești, ale cărui remarcabile contribuții în domeniul filosofiei se bucură de o largă recunoaștere europeană și internațională. Universitatea noastră omagiază în special creația științifică a gânditorului, înscris deja în patrimoniul cultural românesc, cu o anvergură internațională impresionantă”, a spus în Laudatio rectorul Adrian Graur, președintele comisiei de acordare a titlului.
Discursul inaugural prezentat de Andrei Marga la primirea titlului s-a axat pe tema “De ce România rămâne în urmă”, vorbind despre situația actuală a României pe care a descris-o ca fiind “atât de dificilă”.
Andrei Marga s-a născut în 1946, la Pietriș, Bistrița Năsăud. A obținut diploma de licență în filosofie la “Babeș Bolyai” în 1971 și a urmat apoi stagii de pregătire la universități de Freiburg, Frankfurt, după ’90 studiind la Washington. Din 1990 deține funcții la nivelul universității clujene, iar între 1997 și 2000 a fost ministru al educației.
Universitarul a scris 36 de cărți, 91 de studii și articole în diferite limbi și 15 în limba română.
Andrei Marga a mai primit distincția de Doctor Honoris Causadin partea unor prestigioase universități din România, Ungaria, Franța, Statele Unite ale Americii. Totodată, acesta a mai primit și numeroase distincții și titluri onorifice, printre care Ordinul Național pentru Merit, rangul Mare Cruce, acordat de președintele României, Crucea Transilvană, Medalia Pontifică, acordată la Vatican în 2003 și 2006.

Recomandări

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Concursul de matematică şi limba română pentru elevii claselor a IV-a şi a VIII-a, la Colegiul „Ștefan cel Mare”