Un focar de hepatită A se înregistrează în localitatea Slobozia Bradului, din județul Vrancea, numărul cazurilor dublându-se din luna iulie și până în prezent și ajungând la 150, iar primarul comunei spune că în aceste condiții ia în calcul varianta de a solicita ISJ amânarea începerii anului școlar, scrie Mediafax.Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, primele cazuri de hepatită virală A în localitatea Slobozia Bradului au fost înregistrate în primăvara acestui an, iar la începutul lunii iulie erau deja 74 de bolnavi, transmite corespondentul MEDIAFAX.Până în prezent, numărul cazurilor de hepatită A s-a dublat, ajungând la 150.Toți bolnavii sunt copii și au fost internați în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Pantelimon” din Focșani.