Opinie

Flutur: Noua Lege a Educației trebuie explicată mai bine

Flutur: Vor fi școli unde se vor înghesui copiii și vor fi școli care nu vor avea norma acoperită
Flutur: Vor fi școli unde se vor înghesui copiii și vor fi școli care nu vor avea norma acoperită

Președintele PD-L Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, consideră că noua Lege a Educației ar trebui să fie explicată mai mult și mai bine populației.
Prezent la o dezbatere privind educația, inițiată de Organizația de Femei a PD-L Suceava, Flutur le-a cerut membrilor acestui partid să se implice mai mult în explicarea modificărilor aduse de noul act normativ. De asemenea, Gheorghe Flutur a arătat că tema educației nu trebuie politizată, iar populația trebuie să cunoască exact care sunt punctele bune aduse de noua lege.
Flutur: Părinții trebuie chemați la decizii
Flutur a făcut referire în primul rând la descentralizarea învățământului, subliniind că un rol foarte important îl vor avea părinții elevilor.
„Salutăm acest lucru, dar și faptul că decizia trebuie să fie luată de acest trio, părinte – administrație locală – profesor, prin conducerea școlilor. Este un lucru extraordinar. Părinții trebuie chemați la decizii. Cred că trebuie să fim mai pragmatici, pentru că nu ne mai ajută nici panourile de onoare, nici gazeta de perete, ci pragmatismul”, a declarat Flutur.
El a arătat că școlile trebuie să se concentreze pe performanță, astfel încât și sistemul de învățământ va intra în competiție. Președintele CJ Suceava a arătat că dacă va exista performanță, părinții vor fi cei care își vor trimite copiii spre acele unități de învățământ.
„Și poate că o școală neperformantă, cu unele cadre didactice care nu performează, trebuie să tremure. Părinții vor alege școli bune și vor spune: De ce să dau meditații dacă se poate învăța bine în timpul orelor. Și atunci vor fi școli unde se vor înghesui copiii și vor fi școli care nu vor avea norma acoperită”, a spus Gheorghe Flutur.
Flutur: Legea Educației poate fi explicată și cu ajutorul Bisericii
Gheorghe Flutur a mai adăugat că noua Lege a Educației poate fi explicată inclusiv cu ajutorul Bisericii, mai ales că foarte mulți preoți sunt și profesori.
„Eu aș avea curajul ca inclusiv în biserică să se explice legea învățământului. Pentru că aveți foarte mulți preoți care au ore de religie. Despre Legea Educației trebuie vorbit, părerea mea, pentru că e vorba de educația copilului. Educația înseamnă și moralitate, și unitatea familiei, și frecventarea școlii, dar să vorbești și despre accidente și exemple negative legate de etnobotanice. Toate astea trebuie explicate”, a arătat șeful administrației județene.

Recomandări

Gheorghe Șoldan, alături de mii de credincioși la sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de la Putna: „Avem datoria să-i ducem mai departe moștenirea uriașă”

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”