Eveniment

Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos

Gheorghe Flutur a participat în cursul zilei de ieri la inaugurarea unei grădinițe noi din comuna Vicovu de Jos

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat în cursul zilei de ieri la inaugurarea unei grădinițe noi din comuna Vicovu de Jos. Noua grădiniță, în care vor învăța 97 de preșcolari, a fost reconstruită după ce vechea clădire a fost distrusă aproape în totalitate de inundațiile din vara anului 2008. La inaugurare a fost prezent și senatorul PD-L Tiberiu Prodan, precum și câteva sute de localnici.
După ce a tăiat panglica inaugurală, Gheorghe Flutur a vizitat sălile de clasă, prima în care a intrat fiind cea în care învață grupa „Fluturașilor”. În momentul în care i s-a spus numele grupei, șeful administrației județene a glumit că el este de mult în această grupă.
Imediat după momentul inaugural, primarul din Vicovu de Jos, Constantin Mutescu, a precizat că investiția în construcția unei noi grădinițe s-a ridicat la suma de 1,4 milioane de lei (14 miliarde de lei vechi), fonduri asigurate de Guvernul României și Consiliul Județean Suceava.
„Fondurile au fost alocate cu sprijinul domnului Gheorghe Flutur și vrem să-i mulțumim pentru că a înțeles necesitatea acestui obiectiv, mai ales că fosta grădiniță a fost distrusă de inundațiile din anul 2008”, a spus Constantin Mutescu.
În fața celor prezenți la inaugurarea grădiniței, Gheorghe Flutur a amintit că mai multe localități de pe valea Sucevei trec printr-un proces de modernizare, amintind că numai în comuna Vicovu de Jos s-au realizat investiții de câteva milioane de euro. Flutur a amintit că printre investiții se numără atât noua grădiniță, dar și regularizarea pârâului Remezău, care a produs pagube la inundațiile din anul 2008, precum și proiectul de modernizare a satului finanțat prin Programul Operațional Regional. Președintele CJ Suceava a arătat că valoarea acestui proiect este de 2,5 milioane de euro, fonduri folosite pentru construcția unei rețele de apă și canalizare de 18,5 kilometri, a stațiilor de epurare și unui rezervor de apă. El a precizat că în comuna Vicovu de Jos se realizează cea mai mare rețea de apă și canalizare din județul Suceava prin Programul Operațional Regional.
Flutur: „Vicovu de Jos a devenit oraș prin fapte, Vicovu de Sus a rămas cu tăblița de oraș”
În același timp, Gheorghe Flutur a criticat din nou guvernarea PSD în perioada căreia unele comune au fost transformate în orașe, precizând că acestea nu au putut să acceseze fonduri europene pentru modernizare. Flutur a arătat că dacă orașul Vicovu de Sus nu a putut să acceseze fonduri pentru rețele de apă și canalizare, proiecte de acest fel au fost finanțate în mai multe localități de pe valea Sucevei, cum ar fi Vicovu de Jos, Straja, Bilca sau Brodina.
„Mie îmi pare rău pentru că Vicovu de Sus nu are apă și canalizare. Poate că cei care au făcut peste noapte aceste orașe nu s-au gândit să le facă și rețele de apă și canalizare și nici nu au vrut să le spună oamenilor că nu vor beneficia de fonduri europene, așa cum poate beneficia o comună. Observăm acum că Vicovu de Jos a devenit oraș prin fapte, adică are apă și canalizare, iar Vicovu de Sus are tăbliță de oraș”, a spus Flutur. El a adăugat că în momentul de față, actuala guvernare caută o soluție pentru stabilirea unui program prin care orașele mici vor putea beneficia de fonduri pentru dezvoltare.

Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Flutur a inaugurat o grădiniță nouă în comuna Vicovu de Jos
Gheorghe Flutur a participat în cursul zilei de ieri la inaugurarea unei grădinițe noi din comuna Vicovu de Jos
Gheorghe Flutur a participat în cursul zilei de ieri la inaugurarea unei grădinițe noi din comuna Vicovu de Jos

Recomandări

Primăria Vicovu de Sus a început construcția a șase kilometri de piste de bicicletă dinspre zona Laura spre centrul orașului

„Un gând bun de mărțișor”, ediția a XI-a, activitate la care au participat peste 8.500 de preșcolari din Suceava și Botoșani

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat