Fotbal

Florin Cristescu revine pe o funcție de conducere la Foresta

Florin Cristescu, încadrat de Mihai Ungurian și Andrei Ciutac

Staff-ul Forestei s-a mărit începând de ieri, odată cu cooptarea în structura de conducere a clubului a lui Florin Cristescu. Fostul jucător din perioada de glorie a CSM-ului va lucra de această dată la gruparea suceveană în calitate de team manager, după ce în trecutul apropiat a activat ca antrenor la echipa mare și la formațiile de juniori.
„Sper ca această revenire a mea la Foresta să fie de bun augur. Voi avea atribuții de organizare în plan strict sportiv, încercând să fiu foarte aproape de antrenori și de jucători. De asemenea, voi începe o monitorizare strictă a copiilor talentați din județ, intenția clubului fiind aceea de a crea un centru de copii și juniori puternic. Este o nouă provocare pentru mine, mai ales că se dorește să se pună bazele unei echipe competitive, care să forțeze promovarea în Liga a II-a în viitorul sezon. Până la vară, vom face o evaluare amănunțită a fotbaliștilor din lot, astfel încât să știm cu exactitate pe cine ne vom putea baza în continuare”, a declarat Florin Cristescu.

Recomandări

Proiectul „Rugby 2.0: Performanță și Inovație Digitală în Sport”, la final. O investiție de peste 40.000 de euro în digitalizarea performanței sportive

Trei zile de tenis spectaculos, cu 27 de sportivi din mai multe orașe ale țării, la Bucovina Tennis Club Rădăuți

Gala Colosseum Tournament de anul viitor are o temă și mai ofertantă, o confruntare în ring între România și Imperiul Otoman