Firmele mici și mijlocii din România vor putea accesa începând cu sfârșitul lunii iunie fonduri structurale pentru sprijinirea extinderii pe piețe externe și pentru obținerea standardelor de calitate și de mediu, au declarat, miercuri, reprezentanții ministerului de profil.
„La sfârșitul lunii viitoare vor fi operaționale două programe. Unul dintre acestea vizează sprijinirea internaționalizării și accesului la noi piețe, și va finanța, printre altele, deschiderea de sucursale în alte state, promovarea imaginii firmei, crearea de site-uri. Celălalt program va fi destinat finanțării obținerii standardelor de calitate și de mediu”, a declarat Laura Marușca, directorul general adjunct al Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale (MIMMCTPL), la seminarul „Când va deveni finanțarea bancară motorul de creștere a IMM-urilor?” organizat de Ziarul Financiar, în parteneriat cu Alpha Bank.
Cele două programe vor fi destinate tuturor firmelor, cu orice cod CAEN.
Marușca a precizat că reprezentanții ministerului pentru IMM-uri se vor întâlni miercuri cu cei ai Ministerului Finanțelor pentru a stabili bugetele și criteriile de eligibilitate care vor fi publicate în ghidurile solicitantului.
Ministerul pentru IMM-uri mai are în curs de aprobare ghidul solicitantului pentru sprijinul financiar în valoare de până la 5,56 milioane de lei acordat pentru investiții în IMM-uri și pentru finanțarea activității de consultanță acordată IMM. Bugetele alocate acestor proiecte sunt de peste un miliard de euro pentru o perioada 2007-2013.