Sprijin

Finanțare de un milion de lei pentru împădurirea unor terenuri degradate la Bălăceana

Primarul de Bălăceana, Nichita Babor, președintele Fondului de Mediu, Adrian Gearap, și președintele CJ, Cătălin Nechifor

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Adrian Gearap, a fost, sâmbătă, la Bălăceana pentru a semna un nou contract de finanțare în cadrul programului de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor degradate. Contractul are valoare de un milion de euro și a fost semnat între președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Adrian Gearap, și primarul de Bălăceana, Nichita Babor. Cu această ocazie, Gearap a vizitat, împreună cu primarul și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, o altă parcelă care a fost împădurită printr-un contract anterior.
Acest program se adresează administrațiilor locale care au în proprietate sau administrare terenuri degradate care pot fi ameliorate prin lucrări de împădurire, în vederea protejării solului, a refacerii echilibrului hidrologic și a îmbunătățirii condițiilor de mediu.
Scopul programuluiîl constituie îmbunătățirea calității mediului prin extinderea
suprafeței împădurite la nivel național, ameliorarea progresivă a capacității de producție a terenurilor degradate, menținerea biodiversității și dezvoltarea continuă a funcțiilor ecologice și sociale ale pădurilor.

Recomandări

RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII ȘCOLII PRIMARE DIN LOCALITATEA PLUTONIȚA, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE SI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITATII DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR SI A UNITATILOR CONEXE DIN MUNICIPIUL RADAUTI

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „RENOVARE ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII (Corp C3) ANEXĂ A PRIMĂRIEI ORAȘULUI FRASIN, ORAȘ FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”