Biblioteca Bucovinei

Festivitatea de premiere a elevilor participanți la proiectul „Ajutor la teme”

În Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava va avea loc joi, 18 iunie, la ora 11.00, festivitatea de premiere a elevilor participanți la proiectul „Ajutor la teme”.
Beneficiarii proiectului„Ajutor la teme”, aflat în al cincilea an consecutiv de desfășurare, sunt 46 de copii și tineri instituționalizați în trei centre de plasament sucevene: „Colț Alb”, „Micul Prinț” și „Speranța”.
Prin acordarea unor meditații săptămânale la 11 materii școlare, asigurate de 67 de profesori și studenți voluntari, s-a urmărit îmbunătățirea situației școlare a elevilor din centrele de plasament menționate, reducerea diferențelor de șanse față de colegii lor proveniți din familii normal constituite, dar și ridicarea gradului de încredere în forțele proprii și stimularea potențialului intelectual.
Monitorizarea proiectului s-a făcut săptămânal de către inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, Nicoleta Tipa, de la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, în colaborare cu personalul celor trei centre de plasament.
Copiii care au înregistrat cel mai vizibil progres la învățătură și care au răsplătit astfel eforturile profesorilor voluntari și ale organizatorilor vor fi premiați de Biblioteca Bucovinei.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Muzeul Național al Bucovinei caută fotografii și amintiri din comunitate despre vechea Prefectură din Suceava

Festivitatea de premiere a concursului „Comorile Călimanilor” a adus împreună 187 de copii din patru județe

„Conexiuni artistice în Noaptea Muzeelor”, la Rădăuți, o celebrare a patrimoniului și artei cu peste 550 de participanți