Festivalul „Primăvara Poeților”

Festivalul „Primăvara Poeților”
Festivalul „Primăvara Poeților”

Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava și Clubul de Inițiativă Literară (CIL) Suceava, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, organizează, în intervalul 5-22 martie a.c., cea de-a 11-a ediție la Suceava a Festivalului „Primăvara Poeților”.În program – manifestări în parteneriat: „Întâlniri cu Poezia” (CIL), „Un secol de poezie” (Colegiul Tehnic „Petru Mușat”), „Primăvara poeților” (Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”), „100 de ani de poezie” (Colegiul Național „Mihai Eminescu”), „Invitație într-o călătorie artistică” (Colegiul Tehnic „Nicolae Băcescu” Fălticeni).La Biblioteca Bucovinei vor avea loc Ateliere de Poezie și Francofonie (filme de artă, audiții și prezentări ale unor mari scriitori români și universali, cu lecturi publice din opere literare), în intervalele 7 – 10 martie și 15 – 17 martie.În cadrul Festivalului „Primăvara Poeților” vor fi decernate Premiile Speciale „Iulia Leo-Miza” și „Cornelia Mânicuță”. În fiecare an, festivalul francofon adoptă o temă propusă de inițiatorii parizieni ai manifestării. Anul 2016 are tema „100 de ani de poezie – Marele Secol XX”.

Recomandări

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Divanul Artelor – lansare de carte și dezbatere culturală, la Casa Cărții, în cadrul Festivalului Zilele Teatrului Matei Vișniec Suceava

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”, ediția a V-a

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a
„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a