Festivalul literar Lectora, ediția a IX-a

Festivalul literar Lectora, ediția a IX-a
Festivalul literar Lectora, ediția a IX-a

Muzeul Național al Bucovinei, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava și Forumul German Suceava organizează, în perioada 27-28 mai 2022, cea de-a IX-a ediție a Festivalului literar Lectora.
Scopul Festivalului Lectora este de a stimula lectura în rândul copiilor și adolescenților, de a le da posibilitatea să-și exprime creativitatea și talentul.
În perioada 20 aprilie – 18 mai 2022, a avut loc concursul de desene „O poveste LECTurezi și apoi o desenezi!”.
Această primă parte a manifestării s-a adresat copiilor pe categoriile de vârstă: 4 – 7 ani, 8 – 11 ani, 12 – 15 ani.
Participanții au avut la dispoziție o listă cu două povești pentru fiecare categorie de vârstă.
Proiectul a presupus lecturarea ambelor povești, alegerea uneia dintre ele pentru a fi transpusă într-un desen artistic clasic, în format A4, salvat în pdf./ jpg., în culori, tempera, uleiuri etc.
”Și în acest an, copiii, părinții și cadrele didactice au fost foarte receptivi și am primit 494 de desene minunate de la școlile din municipiul Suceava, Bogdănești, Rădăuți, Gălănești, Horodnicul de Jos, Horodnicul de Sus, Șcheia, Adâncata, Buda, Zvoriștea, Cacica, Iași, Moinești Bacău, Pârteștii de Jos, Limanu Constanța, Volovăț, Bosanci, Calafindești, Frătăuții Vechi, Borăscu Gorj, Rădășeni, Mălini, Vatra Dornei, Marginea, Bosanci, Raciu Dâmbovița, Românești, Șerbăuți, Dorna Candrenilor, Câmpulung Moldovenesc, Poiana Stampei, Gura Humorului, Baia, Salcea și Marginea.
Mulțumim tuturor pentru participarea la proiectul nostru și îi așteptăm și pe viitor la alte acțiuni ale Muzeului Național al Bucovinei dedicate cu drag copiilor”, au transmis organizatorii.
– Expoziții
La finalul proiectului, toate desenele vor face parte din expoziția „O poveste LECTurezi și apoi o desenezi”, care va putea fi văzută la Muzeul de Istorie, în perioada 27 mai – 20 iunie 2022.
Tot în cadrul „Lectora”, pe 27 mai 2022, pe pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/muzeulbucovinei, a Muzeului Național al Bucovinei, va fi postată Expoziția onlineConstant Traveller, a artistului plastic Constant Herve din Anglia, care a expus la Roma, Milano, Tokyo și are lucrări în colecții publice și private din SUA, Canada, Europa și Asia.
Sâmbătă, 28 mai 2022, la Muzeul de Istorie, la ora 11:00, la invitația Forumului German Suceava, ing. Cătălin Filimon va susține o conferință cu trei teme distincte: „Goții din Moldova”, „Viile sașilor din Târgul Neamț” și „Relicve funerare ale catolicilor din Târgul Neamț”.

Festivalul literar Lectora, ediția a IX-a
Festivalul literar Lectora, ediția a IX-a
Festivalul literar Lectora, ediția a IX-a
Festivalul literar Lectora, ediția a IX-a

Recomandări

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa

Ziua Ciorbei Rădăuțene revine la Rădăuți, iar organizatorii își propun să prepare 1.500 de porții pentru a stabili un nou record al festivalului