Manifestare

Festivalul internațional de folclor „Arcanul” – ediția a XXIV-a, la ultimele retușuri

Pregătirile pentru ediția a XXIV-a a Festivalului Internațional de Folclor „Arcanul” de la Rădăuți, manifestare despre care se poate spune că intrat în tradiția locală, se apropie de final. Festivalul va debuta pe 3 iulie, în cadrul acțiunilor culturale dedicate Zilelor Municipiului Rădăuți, și va reuni o serie de spectacole în primul weekend din luna iulie.
Potrivit celor declarate de directorul festivalului, Ovidiu Foca, ediția din acest an se dorește una deosebită, pentru că festivalul a ajuns la aproape 25 de ani de existență. „Pe scena amplasată în Piața Centrală vor evolua artiști din străinătate, ansambluri reprezentative pentru țările de origine, dar și ansambluri de valoare din țara noastră. Sunt sigur că spectacolele vor fi de o înaltă calitate artistică și că rădăuțenii vor aprecia evoluțiile oaspeților festivalului și ale ansamblurilor din zonă. Administrația locală s-a străduit ca manifestările prilejuite de Zilele Municipiului și Festivalul «Arcanul» să aducă puțină bucurie în sufletul celor care muncesc și trăiesc în municipiul Rădăuți”, a afirmat Ovidiu Foca.
Manifestarea, care își are începuturile în vara anului 1992, la inițiativa fostului director al Casei de Cultură, profesorul Mircea Băncescu, reunește anul acesta ambasadori ai folclorului autentic dinGrecia, Turcia, Georgia, Ucraina, Slovacia, Algeria și Serbia, cărora li se vor alătura formații din țară.
Ovidiu Foca: „Ediția a XXIV-a va fi cel puțin la fel de reușită ca cele anterioare”
Directorul Festivalului Internațional „Arcanul” spune că în această perioadă se fac ultimele retușuri organizatorice pentru manifestarea care va reuni, ca la fiecare ediție, câteva sute de artiști. „Mai așteptăm câteva confirmări de la unele formații, dar pot să afirm deja că și anul acesta va fi o participare de excepție la «Arcanul». La această dată mai sunt de finalizat câteva amănunte pentru buna desfășurare a festivalului, dar vreau să-i asigur pe rădăuțeni și pe toți cei care vor veni la spectacolele noastre că vom păstra standardul cu care i-am obișnuit pe spectatori vizavi de calitatea și originalitatea evoluțiilor de pe scenă. Prin efortul tuturor celor care suntem implicați în organizare, pot să vă asigur că și ediția a XXIV-a va fi cel puțin la fel de reușită comparativ cu cele anterioare”, a precizat Ovidiu Foca.

Recomandări

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Peste 300 de concurenți din România, Republica Moldova și Ucraina, prezenți la Festivalul „Voci de Îngeri”, la Suceava. Află care sunt câștigătorii

Laureații celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Județean de Poezie „Nichita în luna lui marte”, desfășurat la Vatra Dornei