Manifestare

“Festivalul Hribului”, ediția a III-a

Asociația de Turism Vama-Bucovina și Federația Patronală a IMM-urilor din județul Suceava organizează, în data de 24 septembrie 2011, începând cu ora 10:30, manifestarea “Festivalul Hribului”- Vama, festival-târg al produselor tradiționale, ediția a III-a, 2011.
Manifestarea va avea loc în comuna Vama, în incinta Stadionului comunal. Evenimentul reunește pensiunile și hotelurile din zona Vama-Bucovina și este un bun prilej de a se cunoaște și valorifica potențialul turistic al Bucovinei și de a promova inegalabilele produse culinare tradiționale locale.
Programul zilei de sâmbătă, 24 septembrie include:
– 10.30-11.00 – Deschiderea manifestărilor, în fata Căminului cultural din Vama. Întâlnirea participanților și a invitaților;
– 11.00-12.00 – Sosirea pe stadionul din Vama. Deschiderea Festivalului Hribului- ediția a III-a;
– 12.00-12.45 – Cânt și joc de pe meleagurile nord – bucovinene: Dansuri populare cu un grup al ansamblului „Dor bucovinean” de la Centrul bucovinean de artă pentru cultura românească Cernăuți; Cântă și ne încântă soliști vocali ai ansamblului vocal folcloric „Perla” de la Centrul bucovinean de artă pentru cultura românească Cernăuți;
– 12.45- 13.30 – Expoziție-concurs de gastronomie pe bază de hribi, ciuperci și fructe de pădure; Premierea celor mai originale produse și rețete;
– 13.30–15.00 – Tinere speranțe ale folclorului bucovinean în recital;
– 15.00-17.00 – Lansarea primului volum de epigrame și poezii umoristico-satirice, intitulat „Pete de rugină”, a autoarei Cătălina Orsivschi ( Editura Rocad Center Iași) sub egida Academiei Libere „Păstorel” Iași; Degustări de vinuri de Iași pe plaiuri bucovinene;
– 17.00-19.00 – Program folcloric cu participare de artiști consacrați din Bucovina;
– 19.00-22.00 – Seară folk cu participarea extraordinară a cantautorului Ilie Micolov și a trupei Ikarus;
22.00 – Foc de tabără.
Duminică, 25 septembrie, vor avea loc festivități și programe artistice organizate cu prilejul Zilelor comunei Vama.

Recomandări

Zeci de produse gătite ca pe vremea bunicilor au făcut deliciul participanților la Festivalul Produselor Tradiționale din Cornu Luncii

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”

Ziua Ciorbei Rădăuțene revine la Rădăuți, iar organizatorii își propun să prepare 1.500 de porții pentru a stabili un nou record al festivalului