Inițiativă

Fermierii din județ pun bazele unei cooperative agricole prin care să poată ajunge la „masa bogaților”



Vasile Irinel Costan, directorul Direcției Agricole Suceava
Vasile Irinel Costan, directorul Direcției Agricole Suceava

Câțiva fermieri mari din județ încearcă să pună bazele unei cooperative agricole de mari dimensiuni, prin care să-și poată urmări interesele în mod comun, la un nivel care să le sporească profitul. Cooperativa Agricolă Bucovina a fost deja înregistrată sub acest nume la Registrul Comerțului și va putea reuni atât persoane juridice cât și persoane fizice. Inițiativa înființări acestei cooperative îi aparține președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, iar modelul pe care încearcă să-l pună în aplicare agricultorii suceveni este cel al unei cooperative din orașul francez La Roche-sur Yon, ale cărei structuri au vizitat-o luna trecută.
Inginerul Vasile Irinel Costan, directorul Direcției Agricole Suceava, a explicat ce ar urma să însemne această cooperativă agricolă.
„Fermierii grupați într-o cooperativă de mari dimensiuni sunt o forță, când vinzi marfa în cantitate foarte mare altfel poți negocia și poți conta cu adevărat în domeniu. De asemenea, prin efort comun se pot face investiții în spații mari de depozitate, în laboratoare și alte mijloace moderne de dezvoltare, iar achizițiile se pot face de asemenea la prețuri mai bune”. Poate cel mai important aspect, la fondurile europene alocate pentru intervalul 2014-2020 aceste cooperative agricole aduc un punctaj superior la multe dintre proiecte.
Vasile Costan a mai ținut să precizeze că „această cooperativă este a fermierilor, noi, ca reprezentanți ai instituțiilor statului, doar îi sprijinim pentru a-i aduna în jurul acestui proiect”.
Vasile Costan a făcut parte din delegația fermierilor care a fost luna trecută în Franța, pentru a vedea cum este organizată o astfel de cooperativă. El a subliniat că organizația din orașul La Roche-sur Yon lucrează 550.000 de hectare de teren și are o vechime de 50 de ani. Este organizată până la ultimul detaliu și deține laboratoare de analize, silozuri imense și o moară de mari dimensiuni.
Cooperativa Agricolă Bucovina ar urma să reunească atât producătorii din sectorul vegetal, cât și pe cei din sectorul creșterii animalelor. Deocamdată, în jur de 15 cultivatori mari de teren agricol vor încerca să „urnească” acest proiect îndrăzneț, dar evident foarte dificil de realizat.
În viitor, cooperativa ar urma să reunească și fermieri medii și mici.



Recomandări

Fermierii suceveni au decis să pună capăt protestului pe care l-au inițiat în urmă cu o săptămână

La Prefectura Suceava a fost convocată o întâlnire la care au participat atât reprezentanți ai acestei instituții, de la Consiliul Județean Suceava, dar și din partea primăriilor
La Prefectura Suceava a fost convocată o întâlnire la care au participat atât reprezentanți ai acestei instituții, de la Consiliul Județean Suceava, dar și din partea primăriilor

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști

Stan susține că fermierii români trebuie să poată concura „în condiții egale și corecte” cu ceilalți fermieri europeni

Senatorul PSD Ioan Stan, candidat pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 1 decembrie a.c
Senatorul PSD Ioan Stan, candidat pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 1 decembrie a.c