Femeie de 93 de ani, accidentată în timp ce traversa regulamentar

În timp ce conducea un autoturism pe strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți, un tânăr de 25 de ani, din localitate, a oprit la intersecția semaforizată, iar la culoarea verde a semaforului s-a pus în mișcare și a efectuat viraj la stânga, fără să acorde prioritate de trecere unei localnice de 93 de ani, angajată regulamentar în traversarea drumului pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului pietonal aflat în funcțiune. Accidentul a avut loc miercuri, la ora 12.00.Din accident a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză s-a întocmit dosar penal, care va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism
Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism