În Burdujeni

Femeie bătută în stradă și lăsată fără bani și telefon de o gașcă de romi

O femeie care se deplasa pe strada Jean Bart din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava a avut parte de o experiență traumatizantă în plină zi, fiind atacată de o gașcă formată din două femei și un tânăr, toți de etnie romă. Victima a fost lovită în două rânduri, fiindu-i furați banii și telefonul.
Din ancheta Poliției municipiului Suceava rezultă că victima a fost acostată pe stradă marți, în jurul orei 11.00, de o femeie care cerșea. Cele două au avut o discuție contradictorie, iar în scurt timp victima a fost lovită cu pumnul în zona feței. Una dintre atacatoare a pus mâna pe portofelul și telefonul victimei și a fugit. Femeia atacată a plecat în urmărirea celei care i-a luat portofelul, pe strada Florilor, unde, la un moment dat, a fost lovită a doua oară. După puțin timp, cei trei romi au abandonat portofelul și au fugit. Femeia a constatat că portofelul era gol, din interior fiind luați banii, 80 de lei, și un card.
În baza semnalmentelor oferite de victimă, polițiștii care au ajuns în scurt timp la fața locului au reușit să dea de autori. S-a stabilit că cea care a lovit-o pe femeie și i-a sustras bunurile se numește Maria Marcu, are 18 ani și este din municipiul Suceava.
Pe numele suspectei a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de „lovire” și „furt”.
Faptele de acest gen au devenit din ce în ce mai frecvente pe străzile municipiului Suceava. O faptă foarte asemănătoare s-a petrecut luna trecută tot în cartierul Burdujeni, în zona Bisericii Sf. Andrei. Atunci, o femeie în vârstă de 48 de ani, din Zvoriștea, a fost atacată de o tânără de etnie romă care i-a tăiat buzunarul gecii cu un cuțit și i-a luat 500 de euro. Autoarea i-a provocat și o tăietură superficială la mână victimei. Femeia tâlhărită tocmai ieșise de la sediul CEC din Burdujeni, fiind urmărită.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

I-a dus o găleată de apă propriei mame, iar pentru că aceasta nu i-a dat bani de băutură a zgâlțâit-o serios

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan