Căminul Cultural Stroiești

Faza zonală Suceava a Festivalului „Comori de suflet românesc”

Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina și Primăria comunei Stroiești organizează duminică, 13 aprilie, la ora 13.00, la Căminul Cultural Stroiești, faza zonală Suceava a celei de-a XII-a ediții a Festivalului-Concurs Județean de Folclor „Comori de suflet românesc”.
Participă formații artistice din localitățile Adâncata, Bosanci, Dărmănești, Hânțești, Ilișești, Ipotești, Moara, Mitocu Dragomirnei, Pătrăuți, Salcea, Suceava, Siminicea, Stroiești, Șcheia, Todirești, Udești, Verești, Zvoriștea.
Evenimentul va avea parte și de un recital susținut de Lucica Păltineanu și Gheorghe Finiș, soliști ai Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava.

Recomandări

Peste 300 de concurenți din România, Republica Moldova și Ucraina, prezenți la Festivalul „Voci de Îngeri”, la Suceava. Află care sunt câștigătorii

Festivalul-Concurs „Cântecele Neamului”, marți și miercuri, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava