Farmaciile comunitare vor putea comercializa și medicamente de uz veterinar, potrivit noii Legi a Farmaciei, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, reprezentanți ai colegiului framaciștilor.
Potrivit acestora, este firesc ca în farmacie să poată fi vândute și produse de uz veterinar, întrcât farmaciștii sunt absolvenți ai aceleiași facultăși indiferent dacă lucrează în unități de uz uman sau veterinar.
„Noi nu facem două facultăți separate, unii pe cea de uz uman și alții pe cea de uz veterinar. Așa că este firesc să putem comercializa și produse de uz veterinar în farmaciile comunitare”, au explicat sursele citate.
Totodată, Legea farmaciei și normele de aplicare ale acesteia dau dreptul farmacistului să își deschidă și drogherie dacă vrea. Până acum puteau avea drogherie doar asistenții.
Ministerul Sănătății a publicat, joi spre dezbatere publică, „Ordinul pentru aprobarea Normelor privind înființarea, organizarea și funcționarea farmaciilor și drogheriilor”.
Poitrivit actului, în farmaciile comunitare și drogherii este interzisă utilizarea tehnicii de vânzare „cu autoservire” și prin internet pentru medicamentele de uz uman.
Autorizațiile de funcționare pentru farmaciile comunitare, farmaciile cu circuit închis și drogherii se emit de către Ministerul Sănătății .
Orice altă modificare a spațiului unității farmaceutice autorizate (extindere, restrângere, etc) se anunță la Ministerul Sănătății – Direcția Generală Strategii și Politica Medicamentului cu solicitarea programării inspecției în vederea verificării condițiilor de autorizare; cererea trebuie să fie însoțită de schița și datele privind localul unității.
Pierderea autorizației se anunță la Ministerul Sănătății – Direcția Generală Strategii și Politica Medicamentului care va emite o nouă autorizație, pe baza documentelor prevăzute în lege.
Este interzisă amplasarea farmaciei în incinta spitalelor și în spații inadecvate desfășurării activității cum ar fi barăci de lemn, metalice, garaje, în apartamente cu destinație de locuință etc. prin noua lege pricipiul demografic va fi aplicat până în 2011 după care fiecare poate deschide farmacii și drogherii unde vrea.
Localul trebuie să dispună de facilitățile necesare desfășurării activității (apă curentă, canalizare, electricitate și încălzire) și de un sistem de securitate pentru protecția personalului, mai ales în timpul gărzilor de noapte, dacă este cazul, precum și pentru paza bunurilor existente în unitate. De asemenea, farmaciile și drogheriile trebuie să aibă amplasate rampe de acces.