Muzică

Fălticeniul va avea trei reprezentanți la selecția finală a Festivalului “Mamaia Copiilor”

Mamaia Copiilor
Mamaia Copiilor

La preselecția pentru Festivalul Național de Creație și Interpretare “Mamaia Copiilor”, zona Moldova Nord, care avut loc vineri, 25 martie, la Piatra Neamț, trei elevi ai Colegiului Național “Nicu Gane” din Fălticeni, îndrumați de profesorul Dan Sinăuceanu, au fost admiși pentru etapa de selecție finală a Secțiunii de Interpretare a Festivalului.
Andreea Gavriloaia, Nona Iliuță și Ștefan Iliuță au pregătit, pentru secțiunea de interpretare la grupa 16-18 ani, câte două melodii de muzică ușoară românească, conform regulamentului.
Pentru selecția finală, care se va desfășura în data de 8 mai, la Casa de Cultură din Constanța, concurenții din Fălticeni vor prezenta o singură melodie, de maxim trei minute.
A XI-a ediție a Festivalului Național de Creație și Interpretare “Mamaia Copiilor” se va desfășura în perioada 3-10 iulie 2011, organizatori fiind Asociația Culturală ”Mamaia Copiilor” și SC Euroconcert SRL, având ca parteneri: Societatea Română de Radiodifuziune, Ministerul Educației și Cercetării, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Societatea Română de Televiziune.

Recomandări

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

La Gura Humorului va avea loc prima ediție a festivalului „Hit Fest Bucovina”, la care sunt așteptați peste 25.000 de participanți

Festivalul „Regina Sânzienelor”, cu ambasadori în toate județele țării, dar și peste hotare, va avea loc sâmbătă, la Sucevița

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus