REVENIRE

Fălticeniul are din nou echipă în Liga a III-a

Fălticeniul are din nou echipă în Liga a III-a
Fălticeniul are din nou echipă în Liga a III-a

Pentru a-și spori șansele de participare în noul campionat al Ligii a III-a, patronul Juventusului, Gică Croitoru (foto) s-a asociat cu omul de afaceri botoșănean Ioan Solovăstru. Consiliul Local Fălticeni a pus la dispoziția echipei cele două terenuri de fotbal din oraș, angajându-se ca până la prima etapă a turului, programată în data de 11 august, să le readucă la standarde funcționabile. „Mă bucur că, în sfârșit lucrurile au fost puse la punct. M-am luptat din greu, de multe ori de unul singur să promovez această echipă, și era păcat să nu aibă parte publicul de aici de meciuri în cel de-al treilea eșalon. Am avut oferte să vând locul în ligă până în ultima zi, dar eu am crezut tot timpul că echipa aceasta trebuie să rămână a fălticenenilor”, a declarat Gică Croitoru. Cât privește echipa Viitorul va continua ca și până acum la Liteni, negocierile duse de patronul Vasile Pleșca cu autoritățile din Siret nefinalizându-se cun un acord de colaborare. Iată care este programul meciurilor celor două reprezentante ale județului în ediția 2006-2007 a Ligii a III-a:
Etapa I
Juventus – Laminorul Roman
Viitorul Liteni – Progresul Târgu Secuiesc
Etapa a II-a
Poli II Iași – Juventus
Laminorul – Viitorul Liteni
Etapa a III-a
Juventus – Pambac Bacău
Viitorul Liteni – Poli II Iași
Etapa a IV-a
Leonard Pașcani – Juventus
Pambac – Viitorul Liteni
Etapa a V-a
Juventus – FCM II Bacău
Viitorul Liteni – Leonard Pașcani
Etapa a VI-a
Petrolul Moinești – Juventus
FCM II Bacău – Viitorul Liteni
Etapa a VII-a
Viitorul Liteni – Juventus Fălticeni
Etapa a VIII-a
Juventus – AKS Sfântu Gheorghe
Petrolul Moinești – Viitorul Liteni
Etapa a IX-a
Oțelul II Galați – Juventus
AKS Sfântu Gheorghe – Viitorul Liteni
Etapa a X-a
Juventus – Rosal Odorheiu Secuiesc
Viitorul Liteni – Oțelul II Galați
Etapa a XI-a
Ceahlăul II Piatra Neamț – Juventus
Rosal Odorheiu Secuiesc – Viitorul Liteni
Etapa a XII-a
Juventus – Willy Bacău
Viitorul Liteni – Ceahlăul II Piatra Neamț
Etapa a XIII-a
CFR Pașcani – Juventus
Willy Bacău – Viitorul Liteni
Etapa a XIV-a
Juventus – Aerostar Bacău
Viitorul Liteni – CFR Pașcani
Etapa a XV-a
Energia Vulturu – Juventus
Aerostar Bacău – Viitorul Liteni
Etapa a XVI-a
Juventus – Politehnica Galați
Viitorul Liteni – Energia Vulturu
Etapa a XVII-a
Progresul Târgu Secuiesc – Juventus
Politehnica Galați – Viitorul Liteni

Recomandări

Echipa de handbal a Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava a cucerit al nouălea titlu universitar consecutiv

Echipa de handbal a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava joacă finala pentru al nouălea titlu universitar consecutiv

Premii pentru învățământul tehnologic sucevean la Olimpiada din aria curriculară „Tehnologii”

Premii pentru învățământul tehnologic sucevean la Olimpiada din aria curriculară „Tehnologii”
Premii pentru învățământul tehnologic sucevean la Olimpiada din aria curriculară „Tehnologii”

Șoimii Gura Humorului și Cetatea Suceava abordează etapa a treia din play-off de pe primele două poziții ale clasamentului