Explozie la o fabrică de prelucrare a lemnului din Gheorgheni



Zece dintre răniții în urma exploziei de la Gheorgheni au fost aduși, sâmbătă seară, la București. Foto: MEDIAFAX
Zece dintre răniții în urma exploziei de la Gheorgheni au fost aduși, sâmbătă seară, la București. Foto: MEDIAFAX

Un număr de 23 de persoane au fost rănite, sâmbătă dimineață, într-o explozie, urmată de un incendiu, la o fabrică de prelucrare a lemnului din municipiul Gheorgheni.
Explozia urmată de incendiu s-a produs la ora 8.15, la un uscător de rumeguș, după ce doi muncitori au deschis ușa unui siloz de rumeguș de la societatea de prelucrare a lemnului Transilvania Industry. Pompierii harghiteni au sosit la fața locului în patru minute și au reușit să stingă incendiul, care s-a manifestat pe o suprafață de 25 – 30 de metri pătrați, în aproximativ un sfert de oră.
Din primele cercetări a reieșit că explozia s-a produs, posibil, din cauza unei scântei în camera în care funcționa aparatul de uscare a rumegușului, în momentul în care doi muncitori au deschis ușa silozului unde se afla acesta. Potrivit specialiștilor, este știut că, în anumite condiții de temperatură și umiditate, rumegușul reacționează la fel de violent ca praful de pușcă.
Inițial, răniții au fost transportați cu mașinile patronului fabricii la spitalul din Gheorgheni. De aici, unii dintre răniți au fost duși cu ambulanțele la Târgu Mureș.
Răniți transportați la București
Zece dintre răniții în urma exploziei de la Gheorgheni au fost aduși, sâmbătă seară, la București, opt dintre aceștia fiind în stare critică și fiind intubați, a declarat medicul Bogdan Oprița, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca și coordonator al SMURD București.
El a spus că șase dintre răniți au fost aduși la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București, dintre care patru intubați. Trei răniți sunt la Spitalul de Urgență Floreasca, iar unul este la Spitalul „Bagdasar Arseni”, a precizat Oprița.
Cei zece răniți au fost aduși de la Târgu Mureș cu o aeronavă militară.
Medicul coordonator SMURD Simona Bratu a declarat că, inițial, s-a dorit transportarea răniților cu elicopterul de la Gheorgheni, însă nu erau condiții de aterizare, motiv pentru care medicii de la Sighișoara, Târgu Mureș și Harghita s-au mobilizat și i-au însoțit pe răniții care aveau nevoie să fie transportați la Târgu Mureș pe ambulanțe.
Potrivit sursei citate, la Spitalul din Gheorgheni medicii au găsit patru victime intubate, care erau în stare mai gravă, iar ei au considerat că alți patru mai necesitau protejare respiratorie.
Zece răniți în stare gravă
Starea celor zece răniți în explozia de la Gheorghe aduși la București este foarte gravă, ei având arsuri de la 18 până la 80 la sută din suprafața corpului, dar foarte grav este că cei mai mulți au arsuri de căi respiratorii superioare, cinci fiind ventilați mecanic, a declarat ieri Raed Arafat. Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, a declarat, ieri, că pacientul dus la Spitalul Bagdasar-Arseni a fost operat imediat, are arsuri pe 18 la sută din suprafața corpului, dar a suferit și arsuri de căi respiratorii superioare, acesta fiind ventilat mecanic.
La Spitalul de Urgență Floreasca, cei trei pacienți sunt în stare gravă, sunt ventilați mecanic, ei având arsuri de căi respiratorii superioare și arsuri pe 50-80 la sută din suprafața corpului, a precizat Raed Arafat.
Din cei șase pacienți duși la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București, unu este în continuare ventilat mecanic, a mai spus subsecretarul de stat. Aceștia au suferit arsuri de la 20 la aproape 70 la sută din suprafața corpului.