O explozie a avut loc, ieri dimineață, în jurul orei 10.00, la crematoriul de ardere a deșeurilor pirotehnice de pe platforma fostului combinatului chimic Viromet din localitatea brașoveană Victoria.
Șeful ISU Brașov, Stelian Rechițean, a precizat că unitatea de ardere a deșeurilor pirotehnice aparține unei societăți private, iar în urma deflagrației crematoriul a fost distrus în totalitate.
„Nu a mai rămas nimic în locul crematoriului, explozia a distrus absolut tot, iar la o primă vedere nu s-au stabilit cauzele. Avem nevoie de o anchetă complexă pentru a determina cauza exploziei”, a declarat Rechițean.
În urma deflagrației două persoane și-au pierdut viața. Este vorba despre doi muncitori care lucrau în crematoriu, în vârstă de 37 și 52 de ani, singurii aflați în acea zonă în momentul producerii exploziei.
Explozia de la Victoria a spart geamurile mai multor locuințe din oraș. Geamurile de la magazinele din centrul orașului s-au spart din cauza suflului, iar în unele apartamente, bubuitura a mutat aragazele din loc.
Deflagrația a produs un crater cu diametrul de 50 de metri și o adâncime de doi metri, iar clădirea în care s-a produs explozia a fost rasă de pe fața pământului.
Explozia nu a fost urmată de un incendiu, însă a fost extrem de puternică, copacii de pe o rază de 200 de metri fiind arși de suflul exploziei.
Crematoriul unde s-a produs deflagrația reprezintă o investiție româno-spaniolă în valoare de 10 miliarde de lei.
Specialiștii de ISU spun că este posibil ca explozia să fi fost provocată de supraîncărcarea cuptorului cu deșeuri de material exploziv, cuptor în care s-ar fi introdus 500 de kilograme, în loc de 20 – 40 cât prevedeau normele privind funcționarea lui.