Peste 220.000 de elevi, repartizați în 622 de centre de examen, vor participa la sesiunea de vară a examenului de bacalaureat care începe, luni, cu probele orale eliminatorii, prima dintre ele fiind la Limba și literatura română, informează Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI).
Prima probă orală a examenului de bacalaureat din 2009 – Limba și literatura română – se va desfășura, luni și marți.
Candidații vor intra în săli, în ordinea afișată la centrele de examen, respectându-se ora prevăzută de comisie pentru fiecare grupă.
Pentru sesiunea iunie-iulie a acestui examen s-au înscris peste 220.000 de elevi, repartizați în 622 de centre de examen.
Examinarea la probele orale/practice se realizează de către doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, în prezența a cel puțin 3 candidați. Fiecare profesor evaluează răspunsul candidatului de la probele orale/practice cu note întregi de la 1 la 10, în funcție de baremul de evaluare, astfel încât diferența dintre notele celor doi profesori evaluatori să nu depășească 1 punct. Nota finală la proba respectivă se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, din notele acordate de cei doi examinatori.
Probele orale sunt eliminatorii, iar desfășurarea lor are caracter public. Accesul presei se face cu avizul președintelui comisiei și în prezența unui membru al comisiei. Reprezentanții mass media pot realiza înregistrări/fotografii/preluări de imagini în timpul desfășurării probelor orale doar cu acceptul persoanelor care apar în materialele respective. Președintele comisiei poate dispune întreruperea examinării și eliminarea din sală a persoanelor cu atitudine și comportament necorespunzătoare.
Pentru susținerea acestora, candidații vor extrage un singur bilet, însă aceștia au dreptul la un al doilea, caz în care nota va fi scăzută cu un punct. Subiectele pentru probele orale au un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10 – 15 minute. Un candidat se consideră „promovat” la proba orală/practică dacă a obținut minimum nota finală 5 (cinci). Candidatul care a obținut o notă sub 5 (cinci) sau nu s-a prezentat la o probă orală este declarat „respins”, respectiv „neprezentat” și nu mai participă la probele următoare. La probele orale și practice nu se admit contestații, cu excepția probei de dicteu melodic și armonic, de la profilul artistic – muzică.
Probele orale vor continua în zilele de 23 și 24 iunie cu Limba și literatura maternă, respectiv 24 și 25 iunie – Limba și literatura modernă.
Proba orală de limba și literatura maternă va fi susținută la următoarele discipline: limba maghiară (8.543 candidați înscriși), limba germană (833), limba croată (19), limba sârbă (24), limba slovacă (32), limba ucraineană (42), limba turcă (15) și limba italiană (17). Lucrările candidaților la probele scrise vor fi evaluate în 163 de centre zonale de evaluare.
Prima probă scrisă (Limba și literatura română) va avea loc vineri, 26 iunie.
MECI arată că examenul de bacalaureat este modalitatea esențială de evaluare a cunoștințelor, a competențelor, a nivelului de cultură generală și de specializare, atins de absolvenții de liceu, care le permite acestora accesul către învățământul superior sau către piața muncii. Toți elevii care au promovat ultima clasă de liceu, învățământ liceal de zi, seral sau cu frecvență redusă au dreptul să susțină acest examen.
„Ministerul Educației interzice cu desăvârșire colectarea sau favorizarea colectării fondurilor materiale sau bănești de la candidați, de la părinții acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul candidaților. Persoanele surprinse săvârșind astfel de fapte riscă sancțiuni disciplinare, materiale, administrative, civile sau penale, după caz”, arată MECI.