Eurodeputații români din PPE îi cer liderului PSE, Poul Nyrup Rasmussen, să dezavueze public gestul lui Radu Mazăre de a purta o uniformă germană din timpul celui de-al doilea Război Mondial, precizând că „poporul român nu aprobă și nu împărtășește acest gen de conduită iresponsabilă și imorală”.
Eurodeputații români din PPE i-au trimis o scrisoare deschisă președintelui Partidului Socialiștilor Europeni, Poul Nyrup Rasmussen, în care cataloghează drept inacceptabilă expunerea publică a uniformei și a însemnelor Armatei germane din timpul celui de al doilea Război mondial.
Ei îi dau asigurări liderului socialist „că poporul român nu aprobă și nu împărtășește acest gen de conduită iresponsabilă și imorală”, adăugând că atitudinea lui Radu Mazăre „este un caz strict personal și izolat”.
„Asemenea comportamente se situează complet în afara valorilor morale comune, pe care familiile noastre politice le promovează. Sperăm că Partidul Socialiștilor Europeni va dezavua public acest comportament inadmisibil și va face tot ce e necesar pentru ca el să nu se repete”, scriu europarlamentarii.
„Domnul Radu Mazăre, membru marcant al Partidului Social Democrat, afiliat familiei dumneavoastră politice și Primar al Constanței, un oraș important
al României, a participat la un eveniment local purtând uniforma și însemnele Armatei germane din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Acest gest încălcă
atât normele europene cât și prevederile legilor statului român care interzic organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob și propagarea
imaginii persoanelor vinovate de săvârșirea de crime împotriva păcii si umanității. Gestul incalificabil al domnului Mazăre a adus prejudicii grave imaginii României și, implicit, a Uniunii Europene, provocând reacții internaționale de protest ample și vehemente”, scriu eurodeputații români din grupul popularilor europeni.
Scrisoarea deschisă adresată președintelui Partidului Socialiștilor Europeni, Poul Nyrup Rasmussen, subliniază de asemenea că valorile constitutive ale Uniunii Europene au adus în viața națiunilor europene o epocă fără precedent de pace, democrație și libertate. „Solidaritatea europeană a ultimilor mai bine de 50 de ani a pus în locul ororilor ultimului război mondial toleranța, reconcilierea și cooperarea statelor membre ale familiei europene”, spun semnatarii.
Radu Mazăre a apărut, duminică seară, la Mamaia, pe scena unei prezentări de modă, purtând o uniformă de ofițer german și fiind însoțit de fiul său, care era și el îmbrăcat într-o uniformă de ordonanță de ofițer german, amândoi defilând în pas de paradă.
Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului l-a reclamat, luni, pe Radu Mazăre pentru încălcarea Legii privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.
Mazăre a fost reclamat, într-o scrisoare adresată atât procurorului general, Laura Codruța Kovesi, cât și lui Mircea Geoană, șeful lui Mazăre pe linie de partid, că a încălcat actul normativ privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
În scrisoarea organizației, semnată de directorul acesteia, Marco Maximilian Katz, primarul Constanței este acuzat că purta uniformă nazistă și că ar fi instigat un minor, pe fiul său, să îi urmeze exemplul, „educându-l pe acesta să trateze legislația în vigoare cu dispret”.
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, întrebat cum comentează apariția primarului Constanței, Radu Mazăre (PSD), îmbăcat în ofițer german din timpul războiului, că este vorba despre „teribilism de prost gust”.