Constituția trebuie modificată, pentru a se lămuri raportul dintre președinte și premier, iar Parlamentul ar trebui restrâns la o singură Cameră decizională, a declarat sâmbătă, la Galați, Emil Boc, președintelePartidului Democrat Liberal.
În opinia acestuia, modificările ar trebui operate în cel mai scurt timp, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Din nefericire, avem un sistem constituțional care trebuie reformat imediat. În ce democrație din lume credeți că mai există o asemenea situație ca la noi, adică Parlamentul, care își are puterea de la popor, decide căpreședintele trebuie să fie suspendat. Primul-ministru, care este alături de ei, spune că președintele trebuie suspendat și demis din funcție. Ne ducem la popor, care este arbitrul suprem, și le spunem celor din Parlament: Ațigreșit, nu este bine ceea ce faceți. Guvernul mege mai departe și fluieră, și mai impune și taxe auto pe care le menține în disprețul românilor, Parlamentul își menține solidaritatea celor 322 și îi sfidează în continuare pe români, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În orice democrație, cine pierde pleacă acasă! Trebuie rezolvată problema raporturilor dintre președinte și premier, pentru a spune foarte clar cine, la un moment dat, decide în România: cel care este numit sau cel care este ales, și ce prerogative îi dăm”, susține Boc.
În opinia sa, trebuie operată o modificare și la adresa Parlamentului, ale cărui Camere ar trebui să fie comasate, deoarece atribuțiile lor sunt în linii mari similare.
„Din perspectiva votului uninominal trebuie să ne gândim și la reforma Parlamentului, dacă se mai justifică două Camere în condițiile în care atribuțiile lor sunt aproximativ egale, sunt aleși prin aceeași modalitate, și de ce să avem deputați de rang întâi și senatori de rang doi sau invers, în sensul că va fi aproape dublu numărul de circumscripții pentru deputați față de cel pentru senatori. Și atunci trebuie să lămurim dacă se mai justifică două Camere ale Parlamentului. Personal cred că un Parlament unicameral ar satisface mult mai bine interesele României”, consideră Boc.