Distracție cu consecințe

Elevii unei școli gimnaziale, acuzați de „huliganism și sechestrare” după ce au târât prin zăpadă și au lovit o elevă a unității

Câțiva elevi din clasele a VII-a și a VIII-a ai unei școli gimnaziale cu ștaif din municipiul Suceava sunt acuzați de „acte de vandalism și sechestrare” de către părinții unei eleve din clasa a IV-a din cadrul aceleiași unități de învățământ.
Părinții povestesc că în după-amiaza zilei de joi, fiica lor în vârstă de 10 ani a fost a fost târâtă prin zăpadă și lovită pe terenul de sport al școlii într-una dintre pauze, incidentul fiind trecut cu vederea de conducerea unității.
„Totul s-a petrecut pe terenul de sport, terenul nefiind supravegheat de către un paznic sau de profesorul de serviciu. După ce au închis porțile terenului pentru a fi siguri că fata noastră nu poate scăpa, un grup de circa 18 băieți au târât-o pe elevă prin zăpadă, i-au pus piedică, au supus-o unor agresiuni fizice, au umilit-o, au plasat-o efectiv ca pe o minge”, povestește mama elevei.
Speriată, copila și-a sunat părinții, fiind ulterior consultată de medicul cabinetului școlar.
Părinții condamnă atitudinea managerilor școlii
Părinții elevei de 10 ani au semnalat reprezentanților școlii incidentul prin care a trecut fiica lor, solicitându-le acestora o anchetă și sancționarea celor care s-au distrat pe seama copilei.
Mai mult de atât, aceștia spun că intenționează să înainteze o plângere Poliției municipiului Suceava pentru „acte de huliganism și sechestrare”, susținând că „astfel de comportamente nu pot fi tolerate, impunându-se măsuri. Vrem să se ia atitudine și să se înțeleagă demersul nostru care este văzut ca unul exagerați”.
Totodată, aceștia condamnă atitudinea școlii, susținând că au fost rugați să renunțe la întregul său demers de a face lumină în cazul acestui incident considerat minor.
Reprezentanții unității se apără și spun că acuzațiile grave nu au acoperite
Managerii unității de învățământ unde a avut loc bulgăreala recunosc că banala bătaie cu zăpadă s-ar fi putut transforma într-o tragedie, însă acuzațiile ce se aduc unității, precum și termenii de „sechestrare” sau „huliganism” nu au nici un fel de acoperire.
„Elevii au fost extrem de entuziasmați de venirea zăpezii, joaca lor cu zăpada a degenerat, fără însă ca cineva să fie rănit. Eleva s-a speriat, însă astăzi (n.r. vineri) a venit la cursuri, ba chiar a povestit destul de lejer, despre incidentul de joi”, a declarat directorul unității de învățământ.
Tot în cursul zilei de vineri, Comisia de disciplină din cadrul școlii s-a întrunit pentru a discuta măsurile ce se impun în astfel de cazuri. Potrivit regulamentului unității, la prima abatere elevii sunt mustrați, iar la a doua li se scade nota la purtare.
„Sunt copii silitori, care nu ne-au creat probleme până în prezent. Nu putem să-i sancționăm mai mult decât prevede regulamentul”, se apără managerii școlii. Tot vineri, au fost chemați la școală părinții elevilor acuzați că au întrecut măsura în joaca lor cu zăpadă, iar în cursul zilei de luni, polițistul de proximitate va vizita unitatea de învățământ pentru a purta o serie de discuții cu elevii.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv

Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv
Tensiuni la o școală din Suceava. Părinții și-au ținut copiii acasă din cauza unui coleg agresiv

Maramureșul, lecție de viață pentru elevi. Tot mai multe școli aleg taberele educative organizate la Izișoara Resort

O pedeapsă cu suspendare a fost transformată de judecători în condamnare cu executare pentru un tânăr care a lovit o elevă cu un par în cap