Elevii și preșcolarii se reîntorc la cursuri în cel de-al patrulea modul al anului școlar

Elevi
Elevi

După o săptămână de vacanță, aproape 114.000 de preșcolari și elevi suceveni revin la cursuri, de luni, 4 martie, în cel de-al patrulea modul din acest an școlar.
Acesta se desfășoară în perioada 4 martie 2024 – 26 aprilie 2024.
O nouă perioadă de repaus este vacanță de primăvară, din 27 aprilie – 7 mai 2024, urmată mai apoi de modulul 5, între 8 mai 2024 și 21 iunie 2024.
La nivelul județului Suceava, sunt înscriși în învățământul preuniversitar aproape 114.000 de preșcolari și elevi.
Pentru liceenii claselor a XII-a urmează o perioadă aglomerată.
Luni, 4 martie, aceștia vor începe probele simulării examenului de bacalaureat, care se vor desfășura până pe 7 martie.
Pe 15 martie vor fi comunicate rezultatele.
De asemenea, până pe 26 aprilie 2024, unitățile trebuie să organizeze „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Cele două programe se planifică în module diferite.

Recomandări

O nouă experiență de formare inițială la nivel European pentru elevii Colegiului National „Nicu Gane”, Fălticeni

Olimpiada Națională de Matematică: Șase medalii și două mențiuni de onoare pentru elevii suceveni

Elevi de la Liceul Filadelfia și de la colegiile „Hurmuzachi” și „Petru Rareș”, laureați cu Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă

Programul „Educație prin teatru” de la Fălticeni, ediția a IV-a, în colaborare cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”