Activitate religioasă

Elevii Școlii Gimnaziale Plopeni, în lumina „Spiritualității și tradiției creștine”

La Școala Gimnazială Plopeni a avut loc activitatea religioasă „Spiritualitate și tradiție creștină”
La Școala Gimnazială Plopeni a avut loc activitatea religioasă „Spiritualitate și tradiție creștină”

Cu ocazia sărbătorii Sf. Nicolae, la Școala Gimnazială Plopeni a avut loc activitatea religioasă „Spiritualitate și tradiție creștină”, desfășurată în parteneriat cu Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Plopeni și Seminarul Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava.
Activitatea a urmărit cultivarea respectului față de cele sfinte, precizarea unor argumente scripturistice pentru cinstirea valorilor religioase și importanța lor în viața credinciosului, propunerea unor modele de comportament creștin într-o lume a incoerenței sufletești și a confuziilor valorice.
Pornind de la prezentarea vieții Sf. Andrei, realizată de elevul Teodor Mihoc, din clasa a V-a A, și continuând cu ilustrarea minunilor Sf. Nicolae, elevii au avut ocazia să cunoască modele de viață duhovnicească, repere autentice într-o existență zbuciumată, plină de tentații și obstacole.
Acțiunea a continuat cu prezentarea unei expoziții de icoane pe lemn pictate de elevii claselor a VII-a și a VIII-a sub îndrumarea profesorului de educație plastică Sorin Polocoșer. Premianții au fost desemnați de elevii seminariști, după cum urmează: Premiul I – Mihaela Linguraru (cl. a VII-a B), Premiul al II-lea – Camelia Hladie (cl. a VII-a B), Premiul al III-lea – Gianluca Vașchiu (cl. a VI-a B) și Mihăiță Ghilan (cl. a VII-a A).
Antiteza dintre modern și tradițional sau, mai bine spus, între ce este specific poporului nostru și formele fără fond, a fost tema scenetei prezentate de elevii Eduard Rusu (cl.a VII-a B) și Cătălin Ciobanu (cl. a VI-a B). În cadrul aceleiași activități s-au derulat un concurs de eseuri pe tema „Modele de comportament creștin în perioada actuală”, ale cărui câștigătoare au fost elevele Adina Hîrgău (cl. a VIII-a B) și Iuliana Manciu (cl. a VII-a A), și un recital de poezie religioasă, susținut de Luisa Godroman și Andrei Petrariu – cl. a V-a A.
Într-o atmosferă solemnă, elevii seminariști au răspândit lumina cântecelor religioase, cu talent și dăruire, amintind audienței că se apropie Sfânta Sărbătoare a Crăciunului. Totodată, prezența lor a constituit un exemplu de conduită morală pentru elevii mai mici și o motivație pentru elevii claselor a VIII-a care doresc să urmeze o carieră în acest domeniu.
Activitatea a fost prima de acest gen din cadrul parteneriatului încheiat de cele trei instituții prin care se încearcă formarea comportamentului moral-religios, păstrarea și respectarea tradițiilor strămoșești și cunoașterea obiceiurilor creștine specifice poporului nostru.
Coordonatorii proiectului sunt: prof. Mariana Buiciuc, prof. Valentina Tablan și director prof. Nicoleta Zettel, din partea Școlii Gimnaziale Plopeni, preot George Mihoc, paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Plopeni, preot Lucian-Ionuț Tablan și director preot Bogdan Hrișcă – Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava.

La Școala Gimnazială Plopeni a avut loc activitatea religioasă „Spiritualitate și tradiție creștină”
La Școala Gimnazială Plopeni a avut loc activitatea religioasă „Spiritualitate și tradiție creștină”
Elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava

Recomandări

Tradiție, cultură și creativitate la Colegiul „Andronic Motrescu”, la Concursul Județean „Simboluri, semnificații, valori în tradițiile românești”

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Ziua Eroilor a fost celebrată la Fălticeni, cu onoruri militare, slujbe de pomenire și depunere de coroane de flori

„Comorile Călimanilor” – 187 de elevi au transformat lemnul în artă sub atenta supraveghere a ASFOR și a partenerilor

La concursul de pictură „Comorile Călimanilor” 187 de elevi au transformat lemnul în artă
La concursul de pictură „Comorile Călimanilor” 187 de elevi au transformat lemnul în artă